in Fictiune mioritic

Trageti un loz!

Text publicat in premiera de LiterNet

Update: Are dreptate prietenul Popescu, titlul optim e “Trageti un lolz!” ūüôā

Are o ora jumate’. E comedie. Cu happy-end. Fara injuraturi, fara tzatze. Se rade bine si cu pofta. Se si lacrimeaza un pic. Are vagi urme de absurd, da’ sunt haioase foc. Nu e despre comunism, nici mizerabilist. E cu oameni sarmani, dar nedepresivi si deloc resemnati. N-are cadre lungi, nu prea e filmat din mana. E drept, exista o scena de mancat in bucatarie, da’ se termina bine.

E cu niste actori inca in viata,¬†da’ sunt simpatici, talentati si haiosi, sa stiti! Nu sunt ei Toma, Dem sau Jean, totusi e posibil sa-i mai fi vazut pe undeva pe Dragos, Alexandru si Dorian. Ah, si in doua scene apar si Andi si Serban. Cinci baieti misto, parerea mea!¬†Langa ei, multi amatori. Adica oameni care au vietile lor fara legatura cu lumea artistica si care, din drag de cinema, au urmat, la seral, cursurile unei scoli¬†de actorie. Filmul asta de care va vorbesc, “Doua lozuri”, e¬†examenul lor de absolvire. Nu, nu vor sa devina actori profesionisti,¬†n-au fost platiti pentru ce au facut, din contra, au dat ei bani sa faca scoala. Asa, ca un hobby. Unii sunt mai talentati, altii mai putin,¬†toti dau insa misto pe ecran, va asigur!

Ca veni vorba de bani. N-au prea fost. Film independent. Adicatelea, fara finantare¬†de la statul roman sau de alte state sau case de productie smechere. Da’ nu-i facut din saracie, stati fara grija! Ana Draghici a facut o imagine de zici ca e Hollywood, iar datorita muzicii¬†(Flora Pop & Alin Zabrauteanu)¬†umorul are doar de castigat.

Povestea e dupa Caragiale. Mult dupa Caragiale, cum ar zice Divertisii. E adusa in vremurile noastre, are nu doar savoarea locului, dar si a timpului prezent, e indulcita intr-un fel surprinzator si sofisticat (se vede treaba ca Paul Negoescu sta bine atat cu ironia, cat si dpdv¬†cultura cinematografica).¬†Unde mai pui ca, asa cum ziceam si mai sus, se lasa cu happy-end. Nu ca in varianta cu Birlic. Desi in aia aia joaca si Beligan. Nu ca as vrea sa zic ca¬†versiunea asta e mai buna ca aia.¬†Ca nu e. Sau, ma rog, e altceva. Da’ indiferent de cum e, credeti ca s-ar supara Beligan sau Birlic daca ati merge sa vedeti noul “Doua lozuri”? Uite, daca credeti ca se supara, zic sa le vedeti pe amandoua.

L-am¬†pomenit¬†pe Paul Negoescu. Nu e doar scenarist, e si regizor. Foarte putin cunoscut, e drept. Nici nu stiu daca e de bine sau e de rau asta. Pe de o parte, nu e Sergiu, pe de alta, nu e nici Cristi, nici¬†Cristi, nici¬†Corneliu. A mai facut un lung-metraj, “O luna in Thailanda”, mie mi-a placut mult, din pacate, am fost in crunta minoritate. In cazul lozurilor, e pesemne meritul lui ca nu simti o secunda ca 70% din distributie e formata din non-profesionisti. Sau ca umorul tasneste de unde nu te astepti. Sau ca realismul, poezia si absurdul se imbina intr-un fel care aminteste de Nae si “Filantropica”.

“Doua lozuri” n-a mers la Cannes si nu viseaza la Oscar. Nu e o capodopera si nu-si da vreun aer in acest sens. Nu-si propune sa dea peste nas nici unui Val, dupa cum nu se rafuieste cu nimeni din cinematografia romaneasca. Din contra, poantele auto-referentiale ale lui Alexandru Papadopol pe tema propriului sau debut din “Marfa si banii” lasa se simta¬†oarece duiosie. Neobisnuita stare, nu?¬†In atmosfera fanatic-nervoasa¬†¬†pe care singuri am creat-o,¬†injurand vartos sau aparand pana in panzele albe¬†felia pe care o detestam sau o adoram din cinema-ul mioritic,¬†a vorbi de duiosie e cam riscant, recunosc. Trista situatiune, nu?

Nu e cam trist sa intelegi ca niciodata oamenii care rad iar si iar¬†la BD-uri si la Operatiunea Monstrul nici macar nu vor incerca¬†sa dea o sansa actorilor care azi, pe ecran sau pe scena, fac comedie cel putin la fel de buna ca marii lor inaintasi? Nu e la fel de trist sa pricepi ca alti oameni nu vor calca veci intr-o sala de cinema unde se proiecteaza vreo pelicula mioritica, indiferent de gen, de perioada de productie sau de subiect, invocand etern, ca pe o acuzatie fara de recurs, ca “e romanesc, domnule, si eu nu suport filmele romanesti”? Nu e inca si mai trist ca¬†multi dintre suporterii infocati ai primilor ani (si primelor premii) ai Noului Val au obosit, s-au plictisit, s-au sictirit si au inceput sa dea vartos cu barda in ce iubeau candva? In fine, nu e la fel de trist ca parte¬†dintre cei care au ramas fideli Noului Val¬†se auto-zidesc intr-un complex de superioritate de la inaltimea caruia refuza sa priveasca¬†spre tot ce nu e asa cum isi inchipuie ei ca ar trebui sa fie cinema-ul?

Nu stiu daca “Doua lozuri” e capabil sa inlature vreun simptom al bolii descrise mai sus. Nu cred ca l-a gandit cineva ca pe un vaccin si e tare bine ca e asa. Pare¬†mai degraba un film facut de prieteni, cu talent, cu grija, cu mestesug, cu atentie, cu drag, cu umor. Un film mic pentru oameni mari care stiu sa rada, sa priveasca si sa primeasca. Uneori,

Fericirea-i un lucru marunt
E o aripa care vibreaza
Fericirea-i un lucru mic
Un pitic, ce danseaza.

Doua lozuri
Romania 2016
Regie & Scenariu: Paul Negoescu
Imagine: Ana Draghici
Muzica originala: Flora Pop, Alin Zabrauteanu
Actori: Dorian Boguta, Alexandru Papadopol, Dragos Bucur,
Andi Vasluianu, Serban Pavlu

doua-lozuri

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.