Text publicat in premiera de LiterNet
Ajun de Craciun. Dincolo de fereastra hotelului ploua. Barbatul ii spune sotiei, la telefon, ca ninge. Ar vrea sa mearga la Piatra-Neamt, la amanta. Ii spunei sotiei ca acus’ pleaca din Bacau si vine direct la Brasov. Tot vrea, de 15 ani, sa divorteze si sa isi schimbe viata. Sotiei ii spune ca dupa Revelion o vor lua de la capat, un nou an pentru un nou inceput.
Personajul lui Gheorghe Visu din “Anul disparut. 200/7” e personajul lui Adrian Titieni din “Bacalaureat” si personajul atator barbati trecuti de 50 de ani care amana nedefinit momentul rupturii, eterni prizonieri ai ezitarii. Desi Peca Stefan il plaseaza in Romania, in 2007, anul de pe urma al trilogiei sale (ce a debutat cu 1989 la Mic, a continuat cu 1996 la Piatra Neamt pentru a reveni, cu 2007, la Mic), el e de gasit si acum, la 11 ani, distanta, dupa cum e de gasit si dincolo de ingustul plai mioritic.
Intreaga poveste din partea secunda a “Anului disparut. 200/7”, impartita in 3 scene in care stralucesc atat consacratii Gheorghe Visu, Maria Ploae si Mihaela Radescu, cat si junele Ana Bianca Popescu si Ilinca Manolache, e semnificativ desprinsa de contextul punctual al acelui timp si al acestui spatiu. Sa fie acesta semnul intrarii in normalitate a lumii romanesti? Odata cu intrarea in UE, sa ne fi conectat si la dramele, greselile, pacatele, visele cetatenilor traitori in tarile spre care am privit cu jind atata vreme?
Restul spectacolului, inscenat, ca de altfel si restul titlurilor din trilogie, de Ana Margineanu, mizeaza pe particular. O poveste din Vaslui, cu fotbalisti si traficanti ce evoca, printre altele, diverse generatii si preocupari ale familiei Porumboiu, spune ceva despre o lume inca masiv influentata de saracie si lipsita de perspective. O intamplare reala din cadrul Sibiu. Capitala Culturala Europeana 2007 povesteste despre o lume teatrala mioritica macinata de compromis, ego-uri gonflate, relatii cvasi-feudale.
Pastile de-o fraza sau de-o poanta ne re-aduc din memorie bucati din acel timp pe care cu greu ni-l putem imagina ca intamplandu-se cu doar un deceniu in urma. Focalizand pe fragilitatea extrema a memoriei, personajul de final al Silvanei Mihai se joaca cu amintirile noastre, amestecandu-le cu retro-fake news-uri. Facem fata? Recunoastem minciuna macar atunci cand vine vorba de evenimentele importante ale propriului nostru trecut imediat?
Evocarile social-politice sunt treaba de ansamblu. Cioburile de viata sunt job-ul fiecarui actor. Primele sunt haios-ironic-acide. Cele de pe urma penduleaza intre disperare si speranta, intre repros si empatie, intre distantare autoritara si apropiere induiosatoare.
Cu exceptia a doua ample monoloage, totul se intampla pe repede inainte. Margineanu stie cum sa accelereze scriitura deja alerta a lui Peca. Video-urile gandite de Cinty Ionescu accentueaza dinamismul. Graba reprezentatiei oglindeste viteza vietilor pe care le traim. Era sa scriu le fugim.
Peca & Ana, alaturi de trupele de la Piatra Neamt si de la Teatrul Mic, ne-au ingaduit cateva ore de gandire despre 1989, 1996, 2007. Aparent, niste borne politice care ne-au marcat pe toti. De fapt, 3 ani pe care i-am trait si i-am uitat. Ne-am uitat.
Mic
Sala Atelier
“Anul disparut. 200/7”
Text: Peca Stefan
Regie: Ana Margineanu
Scenografie: Gabi Albu
Video design: Cinty Ionescu
Coregrafie: Andreea Duta
Actori: Gheorghe Visu, Maria Ploae, Mihaela Radescu
Ilinca Manolache, Silvana Mihai,
Ana Bianca Popescu, Alina Petrica,
Stefan Lupu, Virgil Aioanei, Marian Olteanu
