in Ecrane

Umanitate

One World Romania 2015
16-22 martie 2015
Articol publicat in premiera de LiterNet

„Pepe” Mujica e un domn pe cale sa implineasca 80 de ani. Pana la 1 martie 2015, a fost, vreme de 5 ani, presedintele Uruguay-ului. In aceasta calitate, s-a evidentiat, printre altele, prin aceea ca si-a donat constant halci consistente din fiecare salariu (70%, 90%, depinde de sursa informatiei) unor cauze umanitare. De asemenea, Mujica a mai facut stire de prime-time in vara lui 2014, cand, urmare a suspendarii de 4 luni dictate impotriva conationalului sau, fotbalistul Luis Suarez (care isi muscase de gat un adversar in timpul unui meci), a declarat ca federatia internationala de fotbal formeaza „a bunch of old sons of bitches” si ca suspendarea e un act „fascist”.

Documentarul nemtoaicei Heidi Specogna, „Pepe Mujica: Lessons from the Flowerbead”, merge mai departe in conturarea portretului acestui om absolut spectaculos, unul dintre cele mai socante exemple de presedinte de tara din cate au oferit deceniile din urma. Cu mult umor si inca mai multa duiosie, Specogna aduce pe ecran un spirit al Uruguay-ului puternic idilizat si un presedinte aproape prea bun ca sa fie adevarat.

Si totusi, in ciuda privirii ultra-subiective asupra realitatii, ce aproape ca muta pelicula de pe taramul documentarului in cel a fictiunii, filmul ramane puternic ancorat cu picioarele pe pamant si livreaza, cu detasare si farmec irezistibil, cateva lectii de viata memorabile. Cea mai importanta dintre ele este aceea ca exista oameni capabili sa nu-si piarda mintile, reperele, valorile, atunci cand acced la o demnitate publica. Ca nu e deloc obligatoriu ca ipostaza de senator ori cea de presedinte a unei tari de 3.3 milioane de locuitori, amplasata intr-o zona a Globului unde coruptia si dictatura au facut mereu legea, sa transforme pe cineva dintr-o fiinta umana intr-un personaj ahtiat de putere si de bani.

Refuzand sa isi mute domiciliul  in palatul prezidential, preferand sa isi petreaca timpul liber intr-o casa oarecare de langa Montevideo si sa conduca un Beetle din 1988, alegand sa se imbrace in haine dintre cele mai ordinare, Mujica nu a facut parada de saracie, nu a vrut sa fie cool, ci pur si simplu si-a cultivat, cu naturalete, responsabilitate, dar si voiosie, libertatea. Desi declarat socialist si anti-capitalist si avand in spate o biografie spectaculoasa (printre altele, 13 ani de puscarie si doua evadari in stilul „The Great Escape”) de lupta impotriva dictaturii, Mujica e departe, infinit de departe de ilustrii sai predecesori care, in numele principiilor de stanga, au transformat tari nenumarate in uriase cimitire umplute cu dusmani ai poporului si cu victime ale luptei de clasa.

Batranul indragostit de tango, de femeia alaturi de care traieste de 44 de ani, de un catea in 3 picioare si, mai cu seama, de viata, e genul acela de intelectual capabil sa distileze in gandul propriu invatamintele feluritelor intamplari ale istoriei, sa inteleaga, sa vorbeasca si sa actioneze in consecinta. Un presedinte care militeaza pentru legalizarea consumului de marijuana ca masura de combatere a traficului de droguri (atentie, actiunea se intampla in America Latina!), pentru surse de energie alternative, pentru atragerea investorilor straini ca unica sursa de dezvoltare economica, pentru responsabilitatea companiilor de a plati la timp si onest salariile muncitorilor si taxele catre stat, pentru responsabilitatea  fiecarui cetatean in raport cu soarta tarii din care face parte nu se cheama nici socialist, nici capitalist, nici de stanga, nici de dreapta. Se cheama, pur si simplu, om! Uneori, cuvantul asta chiar suna mandru :)!

Nu, lectia sa nu e pentru politicienii din lumea intreaga. Prea putini dintre ei ar fi dispusi sa-i urmeze exemplul. Lectia sa, a felului in care a inteles sa isi exercite demnitatile publice, e pentru fiecare dintre cei care privesc politica la televizor, pe facebook, de la colt de strada. E pentru fiecare dintre cei pentru care idealul de politician e „sa fure, normal, da’ sa faca si ceva pentru oameni”. E pentru fiecare dintre cei care cred ca politica e un joc in cerc inchis la care au acces doar „ei”. E, de fapt, pentru fiecare dintre cei nu cred in mai nimic si in mai nimeni, fara sa aiba macar bunavointa sa incerce.

Ateu declarat, Mujica vorbeste, pradoxal, despre credinta. Despre nevoia oamenilor de a crede. De a crede intr-un ideal, in binele comun, in posibilitatea de a-ti schimba propria viata si pe a celor din jur,  Ajuns in ipostaza de a putea produce schimbarea, el chiar incearca si, pe alocuri, reuseste sa o faca. Poate ca altii, urmandu-i exemplul, in Uruguay sau aiurea, ar putea sa faca mai mult. Cu conditia sa creada. Ah, si sa iubeasca viata :)!

„Pepe Mujica: Lessons from the Flowerbead”
Germania 2014
Regie: Heidi Specogna
Imagine: Rainer Hoffmann
Montaj: Kaya Inan

Write a Comment

Comment