Text aparut initial pe LiterNet
Un barbat si o femeie, un mare oras, o iubire tumultoasa, transformata de anii trecuti de la ultima intalnire in obsesie, in cosmar, in vis. O iubire ratata sau poate doar un final ce i-a pocit amintirea. Doua vieti paralele ce nu-si pot uita punctele de intersectie. Suna familiar, nu? Pana si paradoxul paralelor secante aduce a sablon. E plina cinematografia lumii de filmul asta. Sunt pline librariile, mai ales sectiunile dedicate autorilor francezi si italieni, de cartea asta.
Povestea de mai sus e subiectul celei mai recente premiere de la TNB, “Anonimul venetian”, si are la baza chiar un scenariu de film, scris la finele anilor ’60 de Giuseppe Berto pentru pelicula omonima. Ulterior, a aparut si cartea: “Anonimo Veneziano – Testo drammatico in due atti”.
Orasul e, desigur, Venetia. Barbatul si femeia sunt El si Ea. Pentru usurinta, ii vom numi Ioan (Andrei Ionescu) si Ilinca (Goia). Anii trecuti departe sunt 8, iar timpul ce li s-a dat din nou impreuna sunt orele unei inserari.
Intalnirea curge oarecum previzibil. Vinile, remuscarile, lupta pentru putere, rautatile, bunatatile, devorarea, divinizarea, regretele, regretele, regretele. Venetia insasi e cam prea din cartile postale pentru turismul de masa: aceleasi canale, aceleasi vapoare, aceleasi cafenele, aceleasi strazi inguste, aceeasi moarte lenta. Concertul de oboi in Re minor, mult timp cu autor necunoscut (denumit, de aceea Anonimul venetian), intre timp atribuit lui Alessandro Marcello, se aude din timp in timp, printre refrene parca prea lejere.
Si se mai aud trenurile, ducand cu ele carari de destin pe care nu vom pasi niciodata.
llinca, personajul si actrita,e si nu e acolo. Coboara prea putin in sine, isi ingaduie prea scurte pauze intre replici, intre a asculta si a rosti, intre a primi si a intelege. Oarecum nesigura, un pic ezitanta, cand tumultoasa, cand melancolica. Parte e rolul, parte greutatea lui.
Ioan creste de la un minut la altul. Emotia greu nascuta pluteste mai intai in aer, pentru a se concentra, spre final, in ochiii lui. Se strang acolo Venetia, povestea, Ilinca, viata ce nu mai e, dar si cariera unui actor ce pesemne ca astepta de mult un asemenea rol. Ochi ce traiesc dincolo de limitele pericolului. In fine!
In cautarea adevarului, spectacolul mai are nevoie de rodaj. Acesta e privilegiul teatrului: se poate intoarce la locul crimei in seara urmatoare. In viata, doar regretele mai cheama la viata, cand si cand, sirena trenului ce nu trebuia pierdut. Un om moare brusc si definitiv, doar Venetiei i se ingaduie secole si secole la rand de disparitie.
“E putin trist. Dar e frumos. Cel putin stii ca nu mori singur sub bolta asta imensa, ca undeva, in alta lume, in alta constelatie… in Venetia..”
TNB
Centrul de Cercetare si Creatie Teatrala “Ion Sava”
“Anonimul venetian”
dupa Giuseppe Berto
Coordonator: Ion Caramitru
Scenografie: Florentina Popescu-FarcasanuIlustratie muzicala: Vasile Manta
Actori: Ioan Andrei Ionescu, Ilinca Goia