in Nottara

Un pic cam prea prost

„E un duh bun pe scena aia. Il simti de fiecare data cand joci acolo”, spune Oana Pellea despre sala din Gradina Icoanei a Bulandrei. Unii vor spune ca e o inchipuire, altii ca e o auto-sugestie. Ca spectator pot spune atat: numarul de spectacole proaste vazute pe acea scena in ultimii 20 de ani e mai mic decat cel al degetelor de la o mana.

Ne mutam la un kilometru distanta, la bulivar’. Sala mare de la Nottara. Cand ati vazut ultimul mare spectacol acolo? „Lungul drum al zilei catre noapte” al lui Dabija si al Valeriei Seciu? „Printul negru” al lui Stefan Iordache? „Unde-i revolverul”? Celelalte spectacole cu Malaele? Au trecut ani multi. 10, poate chiar mai multi. Suficienti ca duhul bun sa plece in alte zari.

Prin urmare, atunci cand a aparut informatia conform careia Cristi Juncu si Andi Vasluianu vor lucra „Un pic prea intim” de Rajiv Juseph la Nottara, s-a nascut si intrebarea: cine va invinge? Aerul statut si mohorat al salii mari de la Nottara sau prospetimea, talentul si imaginatia celor doi? Raspunsul e cat se poate de trist.

Vreme de doua ore si jumatate, Andi Vasluianu se chinuie in van sa tina pe linia de plutire un spectacol pe un text confuz, montat de un regizor care nu stie exact ce vrea de la el, jucat in fata unui public care se chinuie cu disperare sa rada si cand nu e absolut nici un motiv de ras. Penduland intre rolul de cadru universitar in ale carui haine nu reuseste in nici un fel sa intre, cel de poet cam superficial si luat de val, cel de june-prim care ii vine, ca de obicei, manusa si cel de narator in dialog de publicul pentru care chiar Juncu ii descoperise talentul in minunatul „Iluzii” de la Act, Vasluianu sfarseste obosit si trist, acceptand resemnat si vag jenat standing-ovations-urile de final ale catorva sute de spectatori pentru care aplaudatul isteric pare a fi singurul motiv de a intra intr-o sala de teatru.

Parca pentru a accenta si mai tare degringolada dintr-o sala in care falcile trosnind a cascat plictisit se imbinau in chip bizar cu fosnetul celor care isi ocupau locurile la zeci de minute dupa inceputul reprezentatiei, Juncu a avut si teribil de neinspirata idee de a pigmenta debutul partii secunde cu rasete din off, vrand, pesemne, sa sublinieze inca mai gros scenele burlesc-absurde ale intalnirii celor 3 femei lasate insarcinate pe parcursul unei singure luni de catre hiper-activul Tom (Vasluianu). Dupa zeci de minute de chin auditiv, rasetele de sitcom sunt abandonate in favoarea unui fond sonor muzical menit sa accentueze pana la spulberarea oricarui echivoc variatele sentimente ce pun pe rand stapanire pe eroul ce nu se hotaraste daca sa isi planga sau isi rada de mila. Pentru a intregi senzatia de harababura, partea intai a spectacolului fusese aproape complet lipsita de fond sonor.

Dezordinea se transforma, insa, in incremenire atunci cand vorbim de scenografia lui Cosmin Ardeleanu, al carui copac adamic, incarcat de mere care de care mai tentante, isi descifreaza metafora in primele secunde ale reprezentantiei, pierzandu-si ulterior orice fel de semnificatie.

In rolul prietenului-posibil cumnat Seth, Dan Bordeianu e autorul unei prestatii sub-mediocre, intesate de sabloane gestuale si verbale, integral previzibila si plictisitoare. In singura partitura dusa corect si coerent de la un capat la altul, Irina Velcescu arata de ce este o obisnuita a Teatrului Act si a montarilor reusite ale lui Juncu. De altfel, alaturi de Velcescu si, partial, de Catrinel Dumitrescu, Vasluianu reuseste singurele momente de emotie si/sau umor veritabil ale piesei.

In toamna lui 2013, duhurile cele bune sunt departe de sala cea mare a Nottara-ului. Greu de spus cine si cum le poate aduce inapoi. Orice drum trebuie insa inceput pe baza de adevar. Si adevarul clipei e ca lucrurile stau un pic cam prea prost!

Nottara
„Un pic cam prea intim”
de Rajiv Juseph
Regie: Cristi Juncu
Scenografie: Cosmin Ardeleanu
Actori: Andi Vasluianu, Irina Velcescu, Catrinel Dumitrescu,
Laura Vasiliu, Diana Roman, Dan Bordeianu

Write a Comment

Comment