in Ecrane

Vast tratat de descompunere

Text publicat initial de LiterNet
Les Films de Cannes a Bucarest 2014

Decorul e Capadochia, muntii stancosi, casele sapate in ei, stepa. Anotimpul e iarna vanturilor extreme, a ninsorilor viscolite, a drumurilor desfundate, a frigului castigand etern lupta cu serpii din sobe. Personajul principal e un barbat spre 50 de ani, fost actor, actual scriitor, patron de hotel, fiu proprietar de mosteniri felurite. Alaturi de el, o sotie cu zeci de ani mai tanara si o sora ce a ales singuratatea casei parintesti singuratatii dintr-un mariaj esuat. Un de om incredere, slujnica, cativa chiriasi si oarece prieteni completeaza distributia. Filmul se numeste „Winter Sleep”, e regizat de turcul Nuri Bilge Ceylan, a castigat Palme d’Or la Cannes 2014 si e capodopera cu cel mai masiv si impresionant scenariu care a rulat in ultimii ani pe ecranele romanesti.

Desi se vorbeste enorm, intr-un ritm ce uneori depaseste viteza cu care ochiul poate percepe subtitrarile fara a neglija, totusi, imaginea, in filmul lui Ceylan nu se spune, totusi, pana la un anumit punct, mai nimic. Pana la un anumit moment. Exista o clipa, o cuta a inserarii, cand, instalata felin(nian) pe canapeaua din spatele biroului unde fratele ei lucreaza, sora abandoneaza lenesa cartea si, de sub protectia pledului si a ochelarilor potriviti la jumatatea nasului, declanseaza criza. Barbatul (interpretat fa-bu-los de Haluk Bilginer, actorul cu alura de Omar Sharif, zambet de Amza Pellea si tristete in privire de necomparat si de neuitat) isi vede articolul abia publicat in gazeta locala pus sub semnul intrebarii. Apoi toate articolele. Apoi marile teme care il intereseaza. Apoi raporturile familiale. Apoi asezarea in lume. Apoi intreaga-i viata. Toate resorturile ei se desfac, strat dupa strat, ca foile unei cepe degerate, izbite din intamplare de un bocanc infrigurat ce-si cauta adapost.

Asemeni vietii barbatului, se dezmembreaza in fata noastra, rand pe rand, vietile tuturor celorlalte personaje, cu toate spaimele, iluziile, ipocriziile, fugile, renuntarile, minciunile lor. Si nu doar oamenii cad prada acestui urias proces al deconspirarii securitatii personale (sinonima, aici, cu fuga de real si de adevar). Binele si raul, strategia de urmat in fata celor doi giganti ai moralei umane sunt, la randul lor, in chestiune. When Cehov meets Dostoievski and Ceylan’s camera is around!

Si aceasta des-compunere a existentei catorva oameni, a raporturilor pe care fiecare dintre ei le are cu el insusi, cu cei de langa el si cu valorile semnificative ale vietii, prinde a se insinua printre privitori. Pe ecran, flacarile sobelor de stepa lumineaza si umbresc chipurile personajelor, in sala, luminile si umbrele personajele nelinistesc treptat spectatorii.

In mana asta flasca a imamului, in zambetul lui prefacut, dar si in disperarea la care il impinge responsabilitatea existentei cotidiene a altor patru oameni, nu e oare o bucatica din mine?

In brutalitatea cinica cu care sora isi trateaza fratele si cumnata, in dorul ei copilaresc de culcus si siguranta, in indrazneala de a propune inversarea polilor morali ai lumii (sau macar drumul spre ei) de dragul propriei fericiri, nu e cumva ce am facut, ce am tanjit, ce am gandit si eu candva?

In singuratatea resemnata a prietenului vaduv, in impetuozitatea bine-temperata a junelui invatator, nu sunt oare bucati din spaimele si lasitatile mele?

In negarea de sine a sotiei, in auto-zidirea ei in acreala si renuntare, in ochii ei superbi si muti, inca in cautarea iubirii si fericii, nu e oare ceva din propria mea evadare?

In verticalitatea impecabila a chiriasului, in principialitatea sa taioasa ca o lama de ghilotina ce nu admite umbra de compromis, dar nici de speranta pentru sine ori pentru fiul ce-l idolatrizeaza, nu se gaseste, oare, o parte din angoasa mea fata de ideal?

In fine, in raul pe care il naste ori tolereaza prin nepasare eroul principal, in sperantele pe care altii si le pun in el si pe care el le striveste in chip inconstient, in orbirea sa treptata ce-l decupleaza insidios de lume si il izoleaza intr-un univers in care nefericirea cea mai crunta se deghizeaza in bucati de falsa fericire, nu sunt oare cioburi din propria mea mare, uriasa minciuna?

Personajele isi spun unul altuia adevaruri de o cruzime fara seaman cu frenezia cu care boxerii isi cara pumni. Se izbeste din toate pozitiile si in toate directiile. Nu e loc de minciuni, dupa cum nu e loc de precautii. Se da batalia cea mare si nici un zid nu se cade sa ramana in picioare.

In cea mai frumoasa dintre secventele unui film de o frumusete coplesitoare, barbatul intra, in puterea noptii, in grajdul calului pe care tocmai il capturase de pe imensitatile unde zburda liber. Cei doi se privesc. Capul omului e inghitit de intuneric, camera retinand doar decorul care il inconjoara, asemenea unui halou. Capul calului e inundat de lumina, camera neretinand decat mici fragmente din decorul din jur.

In cea mai frumoasa replica a unui scenariu de o frumusete aproape ireala, barbatul, incasand, din discursul inflacarat al sotiei, lovitura dupa lovitura, o priveste cu o caldura venita parca de pe alta lume, spunandu-i: „Tu nu stii ce fericire este pentru un om ca mine sa fie aici, in camera aceasta, cu tine, in noaptea asta”.

Intors in realitatea propriei sale vieti, barbatul ce a sacrificat viata unui iepure de camp pentru a-si recastiga simturile isi priveste sotia printre gratiile ferestrei si padurea de fulgi de zapada. Poate ca viitorul nu le va aduce mai mult decat le-a adus trecutul, poate ca binele si raul si Dumnezeu si iubirea si fericirea au disparut de mult. Clipa, insa, clipa cand ochii lor se intalnesc nu va muri niciodata. Pe adevarul ei, poate ca se va naste, poate ca nu se va cladi nimic. Dar frumusetea ei e parte din eternitatea insasi.

„Adevărul este ceva foarte eluziv şi efemer. E foarte greu să spui: <<Asta este adevărul>>, pentru că, exact atunci când îl spui, când îl pronunţi, când trece prin cap şi încerci să-l formulezi prin cuvinte, devine artificial.

Dar adevărul, atunci când e, îl simţi. E pură percepţie. De aceea lucrez în teatru, pentru că sunt momente – aici, acolo, câteva, nu tot timpul! – în care simţi că ceva s-a întâmplat, o prezenţă a unei concreteţi care nu poate fi negată. Acesta este un moment de recunoaştere. De acceptare a adevărului- când simţi că asta este… pur şi simplu. În restul timpului, ne hrănim exclusiv din iluzii. Doar din iluzii.”

Andrei Serban – „In teatru, caut sa nedesavarsesc materialul ajuns la desavarsire” – LiterNet

Winter Sleep
Turcia, Franta, Germania 2014
Regie: Nuri Bilge Ceylan
Scenariu: Ebru Ceylan, Nuri Bilge Ceylan, A.P. Cehov
Imagine: Gökhan Tiryaki
Actori: Haluk Bilginer, Melisa Sözen, Demet Akbag,
Nejat Isler, Serhat Mustafa Kiliç

Write a Comment

Comment

Webmentions

  • Conversatii inainte de inmormantare | Daily Acting

    […] doua capodopere cinematografice au vizitat ecranele romanesti. “La grande bellezza” si “Winter sleep” apartin genului acela rarissim de film care te amuteste treptat, te smulge cu blandete din […]

  • Cat te-am asteptat, Ducule! | Daily Acting

    […] aducere la zi a spiritului cehovian, ceva in stilul “Winter Sleep”, cu Edith (entuziasmanta Ioana Macaria!) ca o noua Sonie cautand disperata impacarea fratilor […]