Nu-mi amintesc exact ce se intamplase in ziua respectiva, dar stiu ca, pe la orele 4 ale dupa-amieziii, m-am hotarat brusc si irevocabil sa-mi inchid monitorul, sa urc pe bicicleta si sa pornesc la intamplare prin oras. Am coborat cu viteza moderata dealul care ma separa de centru, am traversat podul arcuit peste Cam si m-am lasat dus de strazile pietruite intr-o directie oarecare. Dupa o vreme, m-am pomenit in fata cinematografului.
Am descalecat, mi-am legat bicicleta si am intrat. Nici nu stiu daca am vazut prea bine afisul, titlul filmului nu-mi spunea nimic, de actrita abia daca auzisem, de regizor nici atat, pe actor il stiam, fara a fi insa din cale-afara de impresionat de dansul.
Mi-am luat bilet, o cafe mocca si am urcat.Sala era aproape goala, trailer-ele pe final. A urmat reclama la Orange Wednesdays si apoi a inceput proiectia. La 80 de minute distanta, am simtit nevoia sa aplaud ceea ce consideram atunci, in urma cu 9 ani, cel mai bun final de film pe care l-am vazut vreodata.
Asa a fost before primul meu Before: “Before Sunset”. Julie Delpy si Ethan Hawke pe strazile Parisului. Peste cateva zile, vedeam pe laptop “Before Sunrise”. Julie Delpy si Ethan Hawke, cu 9 ani mai tineri, in tren si pe strazile Vienei. Aseara, am intregit trilogia: “Before Midnight”. Julie Delpy si Ethan Hawke, la 9 ani dupa Paris, cu prieteni si apoi pe strazile unui orasel din sudul Greciei. De fapt, trilogie e doar o caracterizare de parcurs. Cei doi actori au anuntat acum vreme ca intentioneaza sa pastreze acest ritm de un film pe deceniu cat timp le va permite sanatatea. Si inspiratia, as adauga. Pentru ca cei doi sunt, alaturi de regizorul Richard Linklater, co-scenaristii seriei.
De ce pretuiesc atat de mult Before-urile? De ce asez aceasta serie sus de tot in topul meu personal, alaturi de Noul Val? De ce, pe masura ce privesc aceste filme, ma asez din ce in ce mai comod in fotoliu, etaland un zambet deopotriva nauc si fericit, asa cum Jesse intelegea sa primeasca cantecul lui Celine din finalul Before-ului parizian?
De acord, dialogurile sunt incantatoare, capacitatea lor de a privi in ochi si a lovi in plex mare parte dintre chestiunile ce macina intestinele si hranesc visele imensei majoritati a tinerilor de-o generatie cu cele doua personaje e coplesitoare si aproape fara egal in cinematografia contemporana, sarmul actorilor si chimia dintre ei sunt seducatoare, portiile de duiosie si roz sunt abrupt si just sfasiate de viguroase replici politically incorrect & mindfully very correct, dar filmele acestea exista si rezista dincolo de vorbe, dincolo de actori.
Rezista testului suprem pe care mi l-am inventat pentru a evalua nivelul de fascinatie pe care un film, o piesa de teatru, poate chiar si un om il au asupra mea: acela de a inchide sonorul, apoi ochii, de a uita pentru o clipa contextul, relatiile dintre personaje, epoca, pentru a vedea daca opera de arta si de viata ma mai ajunge in vreun fel. Cel mai adesea, ma pomenesc singur. Uneori, insa, nu. Acestea sunt marile intalniri din viata mea.
E prea multa metafora in fraza de mai sus, asa ca am sa incerc sa fiu mai precis. Ma vad acolo, pe ecran, alaturi de Jesse si Celine, ori poate chiar in locul unuia dintre ei. Pasind, razand, gesticuland, filozofand. Nu stiu de ce si nu stiu cum, dar asa cum uneori, in interactiuni umane dintre cele mai reale, mintea zboara aiurea, la ani si kilometri distanta de cel de langa mine, asa in Before-uri am senzatia ca cineva ma teleporteaza in textura panzei si un proiector nevazut imi imprastie imaginea pe ecran. Uneori, ma inchipui protagonist, alteori ma asez in preajma celorlalte personaje si le privesc. Nu conteaza ce spun ele, ce fac, cand fac, de ce fac, conteaza doar ca sunt, ca exista si ca eu, din motive misterioase, le percep acut prezenta, dincolo de cuvinte, de fapte, de epoci.
In rolul batranului scriitor Patrick, cel care il invita pe Jesse in vacanta greceasca, Linklater l-a distribuit pe Walter Lassally, britanicul de origine germana, acum in varsta de 87 de ani, care a intrat in istoria cinematografiei pentru felul in care a filmat “Zorba, grecul” (Oscar pentru Cinematography, Black-and-White, in 1965) si care si-a facut, cu aceasta ocazie, debutul in actorie! Personajului lui Lassally ii apartine, in memorabila secventa a cinei din “Before Midnight” (singura scena de grup din toate Before-urile de pana acum, scena ce debuteaza un pic rigid, un pic schematic, pentru a exploda apoi intr-o flamboianta desfasurare de inteligenta, umor si dezinhinbitie, manual de cum ar trebui sa arate o cina cu familia ori prietenii, in care lucrurile cu adevarat importante sa ia locul banalitatilor artificiale pe care ne-am obisnuit sa le inghitim langa sarmalute si mamaliguta), un discurs tulburator. In cuvinte putine, el spune ca, pesemne, mai presus de iubirea de oameni, ar trebui sa asezam iubirea de viata.
E ceea fac, inconstient, personajele lui Delpy si Hawke in cele 3 filme si ceea ce mi-i face atat de familiari. E ceea ce ii uneste, ceea ce ii face sa se recunoasca unul pe celalalt in trenul cu escala la Viena, sa se regaseasca dupa ani multi, e singura solutie pentru marea si eterna problema: cum sa impingem departe in timp binele clipei de acum? Cum sa nu pierdem pasiunea pentru celalalt, cum sa nu uitam ceea ce ne-a adus candva impreuna? Cand iubirea de viata paleste, cand in locul ei asezam frici, sabloane, neatentii felurite, ii pierdem, probabil, si pe cei pe care ii credeam candva eterni.
When I get older losing my hair,
Many years from now,
Will you still be sending me a valentine
Birthday greetings bottle of wine?
If I’d been out till quarter to three
Would you lock the door,
Will you still need me, will you still feed me,
When I’m sixty-four?
oo oo oo oo oo oo oo oooo
You’ll be older too, (ah ah ah ah ah)
And if you say the word,
I could stay with you.
I could be handy mending a fuse
When your lights have gone.
You can knit a sweater by the fireside
Sunday mornings go for a ride.
Doing the garden, digging the weeds,
Who could ask for more?
Will you still need me, will you still feed me,
When I’m sixty-four?
Every summer we can rent a cottage
In the Isle of Wight, if it’s not too dear
We shall scrimp and save
Grandchildren on your knee
Vera, Chuck, and Dave
Send me a postcard, drop me a line,
Stating point of view.
Indicate precisely what you mean to say
Yours sincerely, Wasting Away.
Give me your answer, fill in a form
Mine for evermore
Will you still need me, will you still feed me,
When I’m sixty-four?
“Before midnight”
USA 2013
Regie: Richard Linklater
Scenariu: Richard Linklater, Julie Delpy, Ethan Hawke
Imagine: Christos Voudouris
Actori: Julie Delpy, Ethan Hawke, Seamus Davey-Fitzpatrick, Panos Koronis, Walter Lassally