FNT 2019
Text publicat in premiera de LiterNet
Ea e dansatoare. Mama ei e pe moarte. Moare. De consolat, o consoleaza o prietena de familie care e si critic de balet. Si el, care ii e iubit.
Sotia iubitului afla si se sinucide. Dar asta e deja o alta povestire. Din cele 7 care formeaza “Dansul Delhi”, textul din 2012 al rusului Ivan Viripaev, inscenat de Radu Afrim in 2019 la TN Vasile Alecsandri din Iasi si prezentat la TNB, Sala Studio, in penultima zi a FNT 2019.
Fiecare povestire are un titlu. Reunite, titlurile formeaza “Cu fiecare miscare in interiorul dansului tu simti. Atent si linistit inauntru. In afara si la inceput si la sfarsit in profunzimea visului si la suprafata visului”. Aparent, noul Afrim de la Iasi e poezie. De fapt, e geometri bine-calculata. Ca orice buna poezie.
Povestirile sunt derulate de aceleasi 6 personaje (dansatoarea, mama acesteia, criticul de balet, iubitul dansatoarei, sotia iubitului, sora medicala). Fiecare dintre primii 5 moare. In cate un capitol. Intr-un altul, 4 din 5 traiesc. Cum stau lucrurile la final? Care final? Totul e circular.
Singura asistenta (Livia Iorga) traieste non-stop. Si livreaza breaking news despre moartea celorlalti in schimbul cate unei bancnote. Exclusivitatea se plateste.
Totul se invarte in jurul dansatoarei (Ada Lupu, actrita a carei expresivitate corporala ar primi, pesemne, standing ovations de n-ar tulbura pana la paralizie admirativa, mai cu seama atunci cand e potentata de proiectiile video ale lui Andrei Cozlac si detaliile sonore afrimiene). Ea inventeaza dansul ce poarta numele unui oras pulsand de saracie si suferinta.
Despre semnificatia dansului se va vorbi tot spectacolul. Se va repeta cuvantul “suferinta” de zeci de ori. Fiecare dintre personajele din jurul dansatoarei ii va da propria semnificatie. Fiecare isi va dezvalui propria suferinta pe care o va dubla cu o suferinta majora din trecutul, prezentul ori viitorul omenirii. Vor fi evocate Auschwitz, abatoarele de animale, saracia marilor orase, infinita lista a mortilor dintr-un spital.
In “Dansul Delhi” si in afara lui, ne gasim inconjurati de oameni care sufera pentru istorii personale si pentru mari tragedii colective. Nobila, in esenta, tendinta omul contemporan de a prelua asupra sa si o bucatica din marile nenorociri ale lumii incepe sa devina maladiva.
In cel mai bun monolog al spectacolului, dansatoarea isi invata iubitul sa inceteze sa mai caute vinovati si sa inceapa sa compatimeasca. Sa-si atinga seamanul cu mana, fie ea si murdara, in loc sa amane / rateze momentul apropierii printr-un lung proces de igienizare a palmei pe baza de sapun.
Aparent, dansatoarea e egoista. O acuza mama (Pusa Darie, o acuza iubitul (Dan Prisacariu – in alta versiune de distributie, Dumitru Georgescu). Si totusi, dansul ei, distilat din uluitoarea suferinta a oamenilor din New Delhi (nume generic dat punctele de pe Glob in care se intersecteaza saracia, mizeria, lipsa de sanse), face mai mult decat mai suntem capabili sa intelegem / admitem.
Pe baza de sampling-uri audio (care bucleaza vocea Adei Lupu, ce raspunde si atunci cand tace, ce rade si atunci cand chipul ii este inexpresiv) si video (personajul criticului e dublat in anumite scene de debut), Radu Afrim intareste tusele onirice ale montarii. Pacat ca artificiul audio e abandonat, ar fi imbogatit grozav un univers sonor ce oricum complementeaza inspirat minunatele vizualuri ale cupluri Cosmin Florea (scenografie) & Andrei Cozlac (video).
Departe, insa, de a avea un rol escapist, oniricul lui Afrim e menit, mai degraba, sa invite la o recalibrare a privirii asupra realului. Incapabili sa mai distingem esentele vietii de langa noi, avem sansa ca, abandonandu-ne frumusetii dansului (asemeni criticului jucat de Tatiana Ionesi), sa ne recapatam increderea ca, in ciuda suferintei inconjuratoare, viata e totusi cu putinta.
Teatrul National Vasile Alecsandri Iasi
“Dansul Delhi”
Text: Ivan Viripaev
Regie & Univers sonor: Radu Afrim
Scenografie: Cosmin Florea
Video: Andrei Cozlac
Actorie: Ada Lupu,
Livia Iorga, Pusa Darie Tatiana Ionesi,
Dan Prisacariu, Marina Munteanu
