in Aia a zilei

Vorbeai cu atata pasiune

 SCENA V

NECUNOSCUTA – PROFESORUL

PROFESORUL
(Se apropie de ea): N’ai auzit nimic – niciun soarece, nu-i asa?

NECUNOSCUTA
(Recunoaste din cap)

PROFESORUL
Atunci, ce-i cu d-ta. Ce vrei?

NECUNOSCUTA
Nu pleca… Nu vreau sa pleci pana nu-mi arati… steaua d-tale.

PROFESORUL
Am vrut sa ti-o arat adineaori, dar te-ai speriat.

NECUNOSCUTA
Mi-era frica de d-ta… Vorbeai cu atata… cu atata pasiune.

PROFESORUL
Te rog sa ma ierti. Mi se intampla destul de rar, dar mi se intampla cateodata…

NECUNOSCUTA

Si pe urma … nu auzisem niciodata de Ursa Mare. Nu stiam ca exista.

PROFESORUL
Nu stiai? Cum nu stiai? N’ai vazut-o niciodata? Niciodata?

NECUNOSCUTA
Nu-mi aduc aminte.

PROFESORUL
D-ta, nu te uiti niciodata pe cer?

NECUNOSCUTA
Ba da. Uneori. Ca sa vad daca-i înourat, daca nu ploua ….

PROFESORUL
(Cu un fel de decolare): Daca nu ploua!

NECUNOSCUTA
(Explicându-se, scuzându-se): Ca sa stiu cum sa ma imbrac… Ce pantofi sa pun.

PROFESORUL
Ce pantofi sa pui!… Dar la stele… la stele d-ta nu te uiti… nu le vezi?

NECUNOSCUTA
Nu am timp.

PROFESORUL
Nu ai timp? Dar ce faci?

NECUNOSCUTA
Sunt foarte ocupata.

PROFESORUL
Ocupata cu ce?

NECUNOSCUTA
Nu ma mai intreba. Nici nu stiu unde mi-e capul. Nu am o zi libera.

PROFESORUL
Dar seara?

NECUNOSCUTA
A! seara sunt si mai ocupata.

PROFESORULE
Ingrozitor! Bine, dar ce fel de viata duci d-ta… daca nici Ursa Mare n’ai avut timp s’o privesti? E de mii de ani, de sute de mii de ani, pe cer, aici si d-ta n’ai vazut-o?

NECUNOSCUTA
(Cu un fel de uimire copilareasca): De sute de mii de ani! Arata-mi-o si mie.

PROFESORUL
(Vine din nou la fereastra): Vino aici. Langa mine. Acum trebue s’o vezi. Ursa Mare. Carul Mare.

NECUNOSCUTA
Carul Mare?

(In odaie, lumina albastra a noptii e destul de limpede. Pe cer stelele clipesc acum mai puternic. Se desprinde, mai ales, printre alte stele mici, Ursa mare, cuprinsa toata în cadrul ferestrei)

PROFESORUL
E ca o ursoaica adormita pe labele dinainte. Un car rasturnat deasupra cerului… cu rotile in sus.

NECUNOSCUTA
Cu rotile în sus! Mi se pare ca vad. Da! zau ca vad. Spuneai ca sunt sapte stele; patru si trei. Intr’adevar, patru… le vad… si trei… (In extaz): Ce frumos e! (Dupa o mai lunga tacere): Ce mari sunt stelele! Mari si albe!

PROFESORUL
Nu sunt albe.

NECUNOSCUTA
Nu?

PROFESORUL
Intaia e galbena. Si a doua. A treia si a cincea sunt rosii-rubinii. A patra e albastra.

NECUNOSCUTA
De unde stii?

PROFESORUL
Pentru ca le cunosc.

NECUNOSCUTA
Le cunoti pe toate?

PROFESORUL
Nimeni nu le cunoaste pe toate.

NECUNOSCUTA
(cu un gest viu, aratand pe cer): Dar steaua de-acolo o cunosti?

PROFESORUL
Unde? Care?

NECUNOSCUTA
O stea mica. De-asupra Ursei Mari. Langa a sasea stea din Ursa Mare.

PROFESORUL
La stanga?

NECUNOSCUTA
Da. La stanga.

PROFESORUL
Ai ochi buni. Te felicit. E Alcor.

NECUNOSCUTA
Alcor?

PROFESORUL
Acolo e si steaua mea… Steaua pe care am gasit-o eu.

NECUNOSCUTA

Cum o cheama?

PROFESORUL
Nu stiu. Nu i-am dat inca niciun nume.

NECUNOSCUTA
De ce?

PROFESORUL
Pentru ca n’am gasit un nume potrivit.  Trebuie sa fie un nume care sa mearga impreuna cu Alcor, Vega ar fi fost frumos. Alcor si Vega. Imi trebuie un nume de doua silabe. Un nume…”

By
Mihail Sebastian
in
„Steaua fara nume”

Write a Comment

Comment