Text publicat in premiera de LiterNet
Les Films de Cannes à Bucarest 2018
Sunt 30 de ani de la domnu’ Bebe si lumea lui “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. Lumea aceea inchisa, terorizanta, neagra, sufocata de suspiciuni, dezumanizata de exploatarea puterii omului asupra omului, desfigurata de frici, lasitati si lipsa de speranta.
Traim in plina epoca a culorilor. Cateva pastile comandate pe net pentru o suta-ish de euro, un film lung la tv si, tzac-pac, gata avortul. E simplu, ne-dureros si, aparent, ne-periculos. Se lasa, cel mult, cu o pata pe canapeaua din sufrageria celei mai bune prietene (Cristine Hambaseanu) si cu o pereche de pantaloni compromisa.
“Alice T” al lui Radu Muntean e, printre altele, 4 3 2-ul epocii noastre.
*
Ceva nu merge intre fiica adolescenta (Andra Guţi – ce debut!) si mama adoptiva (Mihaela Sirbu – ce actrita!). Ceva adanc, nenumit, cel mai probabil neconstientizat, ceva de care ambele se feresc, ceva care pe ambele le macina teribil.
Distanta dintre generatii, chestiunea adoptiei, problema divortului mamei de tatal adoptiv (Serban Pavlu), rolul incert al noului partener (Bogdan Dumitrache, singurul personaj scris si jucat teribil de previzibil), maturizarea fiicei produsa in contratimp cu cea a adultei in rol de mama. Toate aceste variante pot fi trecute pe lista suspectilor de serviciu. Nici impreuna, nici separat ele, insa, nu pot explica haul dintre cele doua femei.
Lipsa de charisma, caracterul de anti-erou pe care Andra Guţi le lipeste personajului sau pot fi citite ca un soi de comentariu ironic pe care scenariul lui Alexandru Baciu & Radu Muntean & Razvan Radulescu il face seriei nesfarsite de filme care plang pe umerii adolescentilor & adolescentelor pe care nimeni nu ii intelege, dar pe care camere de filmat atent manipulate ni-i arata ca fiind atat de adanc nedreptatiti de soarta cea crunta si nedreapta.
Alice are motive sa fie cum este, dupa cum n-are motive sa fie cum este. Mama ei, asemenea (imposibil de citit acest film altfel decat prin prisma duo-ului fiica-mama!). E o chestiune de perspectiva strict personala daca alegi sa cautionezi sau nu iesirile, tacerile, deciziile uneia sau alteia dintre ele.
“Alice T” nu explica, nu iarta, nu acuza.
*
Greu de spus daca Alice a premeditat tot ce a urmat anuntului privind neasteptata-i sarcina sau daca s-a adaptat din mers la tot ce s-a intamplat, jucand intreaga poveste cu naturaletea cuiva care stie dinainte (aproape) totul. E cert, insa, ca desfasurarea lucrurilor, cu precadere evolutia relatiei cu propria mama, ii zguduie universul interior mult mai tare decat aparitia si disparitia sarcinii.
In cea mai frumoasa secventa a filmului, Alice si mama traverseaza Magheru prin fata (fostului) cinematograf Studio. Vorbesc nimicuri, mergand spre ecografia care va concluziona povestea. E o dupa-amiaza oarecum insorita, Alice vorbeste abundent, gesticuleaza, rade, emana o fericire necunoscuta pana atunci.
Partial voluntar, partial intamplator, Alice a tesut o mare minciuna pe baza careia s-a nascut un urias moment de tandrete intre ea si mama ei. Muuulte fire innodate destept si un zeu hazard binevoitor au complotat pentru acest strop de frumusete (doi oameni intalnindu-se de-a binelea de-a lungul unei treceri de pietoni) intr-un ocean de uratenii plutitoare (toate momentele de contra-timp in care nimeni nu se intalneste cu nimeni).
Sa fi fost in locul lui Radu Muntean as fi taiat filmul acolo, pe zebra aceea pe care am pasit candva, inainte de un “Boogie” in urma caruia nici un 1 mai nu mai e ce a fost.
Alice T
Romania & Franta & Suedia 2018
Regie: Radu Muntean
Scenariu: Alexandru Baciu & Radu Muntean & Razvan Radulescu
Imagine: Tudor Lucaciu
Muzica: Electric Brother
Actori: Andra Guţi, Mihaela Sirbu,
Cristine Hambaseanu, Serban Pavlu, Ela Ionescu,
Alexandrina Halic, Maria Popistasu, Bogdan Dumitrache,
Teodor Corban, Alina Berzunteanu, Adrian Vancica
