Cupa Mondiala 2014
Articol aparut initial pe LiterNet
Se dedica titlul de mai sus unui foarte bun prieten care adora filmul cvasi-omonim si splendidei detente a atacantului rus Aleksandr Aleksandrovich Kokorin ce a produs cel mai frumos gol aerian al Cupei Mondiale de la Van Persie (5-1 cu Spania) incoace. Spre dezamagirea multora, restul cocorilor au ales sa zboare spre propria poarta. Destinatia “optimi” a ramas, astfel, necunoscuta.
Si asta in conditiile in care rusii au prestat cateva momente de joc tare atragator, de inalta tehnicitate, cum s-ar zice in limbajul profesionistilor, in care mingea parea mai degraba manevrata de glezne braziliene decat de gambe mujice. Krasivaya igra, cum ne asigura google translate ca suna jogo bonito in limba lui Rinat Dasaev, nu e, insa, pe placul lui Fabio Capello, fostul mare antrenor italian despre care nici macar google-ul nu ne poate lamuri ce cauta azi pe banca Rusiei.
Omul care ii descoperea, in anii ’80, pe Maldini si Costacurta, care prelua Milan-ul de la Arrigo Sacchi in 1991, pentru a-l duce in trei finale de Liga Campionilor, dintre care a doua, 4-0 cu Barcelona lui Cruyff, intra in orice top 10 al marilor meciuri din cupele europene all-time, omul care a cucerit titluri nationale cu Real Madrid, Roma, Juventus si, evident, Milan, omul acesta fara de care istoria fotbalului secolului 20 e de neconceput, s-a transformat, de la o vreme, intr-un vanator de comori ce pare a nu mai avea prea multe in comun cu sportul pe care l-a innobilat candva.
In decembrie 2007, Capello a preluat “nationala” Angliei. In schimbul unui salariu anual de 7.5 milioane de euro, a produs o “optime” de finala mondiala pierduta cu 4-1, cu Germania in 2010, o calificare la Euro 2012 si o demisie in februarie 2012. La 5 luni distanta, don Fabio a semnat cu Rusia pe un salariu de 8.4 milioane de euro. Primul rezultat: eliminarea din grupele Mondialului curent, dupa ce a acumulat doua puncte intr-o grupa cu Belgia, Algeria si Coreea de Sud.
Ratiunea pentru care federatiile engleza si rusa aleg sa isi plateasca antrenorii cu salarii de 2-3-4 ori mai mari decat restul suratelor lor (Vicente Del Bosque, campion mondial si european cu Spania, castiga in jur de 2.4 milioane de euro) este un secret pe care mintea umana nu-l va patrunde, probabil, prea curand. Inca mai imposibila se anunta misiunea de a intelege cum de un om de valoarea lui Capello poate sa faca din Rusia o echipa atat de lipsita de personalitate (nici disciplinata tactic, nici speculand sclipirile catorva dintre jucatorii ei ofensivi), fara de vointa, fara de bucurie, fara de orizont.
Sa fie banii, depasind un anume prag al decentei, un balast? Sa fie deceniile de neimpliniri marete ce formeaza istoria recenta a celor doua nationale o piedica de netrecut? Sa fie varsta, plictisul, blazarea?
Un lucru e, totusi, sigur: zborul lui Kokorin merita macar un meci, un singur meci cu ochii inainte. Ce era de pierdut s-ar fi pierdut oricum, dar macar s-ar fi onorat cumva golul acesta minunat, singurul semn frumos al trecerii unei echipe oarecare si a unui fost mare antrenor pe nisipul Cupei Mondiale braziliene.