in Ecrane

A trai pentru a-ti privi viata

Les Films de Cannes à Bucarest 2015
Articol publicat in premiera de LiterNet

Conform memoriei WordPress, am terminat de scris acest text pe 30 octombrie anul trecut, la 17:56. Conform traditiei, i l-am trimis lui Razvan Penescu pentru publicare initiala pe LiterNet, urmand ca pe blog sa il incarc mai tarziu. Acel mai tarziu n-a mai venit.

Recitindu-l astazi, am decis sa il incarc pe blog in debutul unui an in care imi propun sa nu uit si sa nu renunt. Fraza lui finala, aflata atunci intr-un cumplit contratimp cu flacarile ce urmau sa inghita (aproape) totul peste doar cateva ore, isi cauta inca drumul spre viata

Istoria ii retine pe fratii Auguste si Louis Lumière ca regizorii, scenaristii, cameramanii si producatorii primului film din istoria cinematografului, La Sortie de l’Usine Lumière à Lyon, un scurt-metraj de 46 de secunde, alb-negru, mut, realizat cu un aparat pe nume cinématographe (de la grecestile kínēma / miscare si gráphein / scriere), construit pornind de la kinetograph-ul lui Thomas Edison. In timp ce inventia americanului oferea privilegiul de a privi imagini in miscare unui singur spectator ce era silit sa priveasca printr-o gaura ingusta, cea a celor doi francezi permitea proiectarea pe un ecran urias, spre folosul si bucuria unui numar de sute de oameni. In paranteza fie spus, se pare ca, in realitate, responsabil cu inventia-minune a fost mai degraba Auguste, in timp ce Louis poate fi considerat primul regizor din istoria cinema-ului.

Fratii Lumière si-au patentat aparatul in februarie 1895, pentru ca, cel mai probabil in martie acelasi an, sa il amplaseze Rue St Victor (actuala rue du Premier-Film) din Lyon, la numarul 25, in fata fabricii de palarii detinute de tatal lor, Antoine. Oamenii pasind printre portile proaspat deschise acesteia a devenit prima imagine din istoria cinematografului, proiectata public in premiera absoluta la 28 decembrie 1895 in Salon Indien du Grand Café din Paris, intr-un program ce a mai continut alte 9 pelicule. Parte dintre acestea au ajuns pe ecranul CinemaPRO din Bucuresti, la aproape 120 de ani distanta, in comentariul lui Thierry Frémaux, in gala ce a incheiat Les Films de Cannes à Bucarest 2015.

Barbatul de 55 de ani nascut la mai putin de 100 de kilometri de locul de bastina al cinematografului este, astazi, una dintre cele mai influente personalitati din lumea filmului. Pe de o parte, Frémaux conduce Institutul Lumière din, desigur, Lyon, cel care are in proprietatea sa, printre altele, terenul pe care se inalta candva fabrica devenita faimoasa pentru portile sale deschise cinema-ului. Astazi, terenul gazduieste o, desigur, sala de cinema. Pe de alta alta parte, Frémaux  este, incepand din 2007, “délégué général du Festival de Cannes”, adica persoana care supervizeaza, atat din vedere al selectiei filmelor, cat si din cel financiar-administrativ, cel mai important festival cinematografic din lume.

Aceasta dubla calitate, datatoare de notorietate si credibilitate, este pusa in plan secund de cea de cinefil inrait, indragostit, cu osebire, de fratii Lumière, de valoarea istorica a inventiei lor, dar si de cea artistica a celor aproape 1.500 de scurt-metraje de maximum 50 de secunde aflate in arhiva institutului lyonez. La Bucuresti, Frémaux a fost voice-over pentru 80 si ceva dintre ele, in cadrul unui eveniment relevant nu doar cinefili, dar si pentru iubitorii de istorie, de civilizatie, ba chiar si de antropologie.

Si asta pentru ca, in cadrul selectiei mioritice, o importanta parte a fost dedicata filmelor turnate in diverse zone ale lumii, din Vietnam la New York, de la Cairo la Londra, produsul genialei idei a familiei Lumière de a-si face cunoscuta inventia in cat mai multe zone geografice. Rezultatul a fost nu doar inregistrarea pe pelicula a uimirii omului de final de secol 19 in fata uneia dintre inventiile tehnice care avea sa marcheze veacul ce a urmat, dar si inlesnirea magicei intalniri a publicului din cinematografele din Franta, mai intai, din Belgia, Anglia, America si asa mai departe, cu semenii sai de peste mari si oceane, de peste imperii si civilizatii.

Pentru prima oara in istorie, omul putea privi miscarile unui alt om aflat la mii de kilometri distanta, dupa cum, pentru prima oara in istorie, un om aflat intr-o sala intunecata din Paris putea zari oameni trecand pe sub pod din New York, calarind pe langa Piramida lui Keops, catarandu-se in Alpi sau facand o baie in Canalul Manecii.

Pentru noi, cei de azi, chestiunile par banale. Pentru ei, cei de atunci, lucrurile au parut ca tinand de domeniul vrajitoriei. Intre aceste doua momente, omul a reinvatat sa priveasca. Pentru ca, dincolo de valoarea sa istorica uriasa, cinema-ul isi are ca principala caracteristica capacitatea de a oferi ochiului alte cai de a percepe lumea. De la cele mai vaste si somptuoase peisaje la cele mai minuscule fire de iarba ori de nisip, de la cele mai atragatoare torsuri la cele mai inubliabile zambete, de la cele mai misterioase umbre la cele mai orbitoare rasarituri, de la urias la minuscul, de la hidos la superbissim, de la moarte la viata, totul s-a schimbat in perceptia individului care a intrat, macar o data, in sala unui cinematograf.

Toate acestea au fost spuse intocmai sau macar sugerate, in fata unui public captivat de sarmul, eruditia si umorul sau, de un  Thierry Frémaux care a adus la Bucuresti, intr-o seara rece si limpede de octombrie, parte din freamatul, nelinistea si exuberanta cu care omul si-a insotit dintotdeauna marile descoperiri. Un omagiu adus trecutului dintr-un prezent presimtind bucuriile ce vor veni.

hith-lumiere-brotehrs-E

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.