Text publicat in premiera de LiterNet
Context (istoric, politic si nu numai)
Cladirea Teatrului de Stat din Constanta exista de peste 90 de ani. O placa amplasata in foaierul constructiei de pe Bulevardul Ferdinand vorbeste despre filantropul local de origine greaca Demostene Tranulis, care a construit si dotat institutia de cultura intre 1927 si 1930. Dupa ce, initial, a fost sediul Teatrului-Cinematograf Tranulis (primul teatru de limba romana din Dobrogea), constructia a la carei inaugurare a participat, printre altii, Nicolae Iorga a devenit casa Teatrului de Revista Fantasio.
Teatrul de Stat din Constanta a fost infiintat in 1951 si, dupa mai multe schimbari de nume si de sediu, a ajuns, in 2004, urmare a contopirii cu Teatrul Fantasio, in cladirea sus-amintita. O mutare contestata de trupa si conducerea teatrului, care au acuzat, printre altele, trecerea de la impozanta sala de festivitati a Colegiului Mircea cel Batran la cea de doar 270 de locuri gandita de batranul Tranulis, ca si problemele cronice ale cladirii ce necesita grabnice si masive lucrari de renovare.
La 15 ani distanta de la mutare, in iarna acestui an, starea fostului teatru Tranulis, deloc imbunatatita, a stat la baza unui scandal public ce a implicat Primaria locala (detinatoarea cladirii), Consiliul Judetean (in subordinea caruia functioneaza Teatrul de Stat), fosta directoare (Dana Dimitrescu) si parte din colectivul de actori. Evenimentul Zilei si Adevarul au relatat pe larg despre subiect. Intr-un (posibil) final, Consiliul Judetean Constanta l-a numit, pe 2 mai 2019, pe regizorul Erwin Şimşensohn in functia de director interimar.
Text (teatral)
Billy Schiopul, in regia lui Vlad Massaci si scenografia Iulianei Vilsan, e prima premiera din mandatul noii directiuni a teatrului. Textul irlandezului Martin McDonagh, foarte fain tradus de regizor si de Cristi Juncu (realizatorul exceptionalului Vestul singuratic, pe un text al aceluiasi McDonagh), e un pariu cutezator pentru portofoliul unui teatru care nu a reusit sa atraga atentia cu spectacole memorabile in ultimii ani.
La felul in care s-au prezentat lucrurile la reprezentatia de pe 14 iunie, prinsoarea are sanse bune sa marcheze inceputul unei frumoase prietenii. Vreme de 2 ore, publicul, care a umplut cam doua treimi din sala constanteana, a tinut aproape de abraziv-subtitlul text irlandez.
Comicul bine subliniat, mixat in chip potrivit cu dramele de adancime ale fiecaruia dintre satenii ce, unui privitor superficial, i se pot infatisa ca o colectie de salbatici gata sa se devoreze intre ei, asigura echilibrul unei montari care are toate sansele sa atraga spre teatru un numar semnificativ de spectatori.
Decorul in cheie aparent realista (presarat cu oarece puncte ce manifesta bizare dispozitiuni supranaturale) al Iulianei Vilsan, prelungit de proiectiile video semnate Dilmana Yordanova & Kotki Visuals, invita intr-un spatiu deopotriva familiar (populat cu obiecte de gasit in orisice locuinta a unui om de conditie modesta / medie din Irlanda sau, sa zicem, Dobrogea) si fantastic (populat cu obiecte cu totul si cu totul improbabile). Intregul construct vizual ingaduie atat privirea lumii din fata ochilor nostri, cat si explorarea unei alte lumi, mai putin cunoscute, mai nelinistitoare, mai subtile, mai adanci.
Acesta, e in fapt, demersul intregului spectacol. O incercare de a vedea dincolo de aparente, de suprafete, de prima impresie pe care ne-o lasa oamenii si situatiile din jur. O incercare de intelegere continua a celor din jurul nostru, de exersare a atentiei, de reverenta in fata detaliului oricat de obscur ce, odata revelat, poate schimba intreaga perspectiva.
Cine e, de fapt, Billy? Un copil fara noroc, cu sanatate precara, sau un tanar care incearca sa profite, pe baza de santaj emotional, de pe urma defectelor sale fizice, asa cum subtil sugereaza anumite gesturi si costumatii ale sale? Vlad Birzanu are capacitatea sa isi conduca personajul in ambele sensuri, adaugandu-i inca alte remarcabile nuante.
Cine e, de fapt, Helen, frumusetea de toti dorita & barfita a satului? O juna neimblanzita, pleznind de / cu agresivitate sau tanara gata sa fuga in cautarea unui vis, al ei sau al altuia? Inca studenta la specializarea Teatru a Facultatii de Arte din cadrul Universitatii Ovidius, Otilia Nicoara e revelatia distributiei, promitand ca, in conditii de buna ancorare in programul curent-viitor al teatrului constantean, sa devina o actrita dintre cele mai interesante.
Si jocul cu falsele aparente poate continua cu toate celelalte personaje ale piesei, mai ales cu atat de specialul duo mama-fiu, Mammy (delicios travesti al lui Mihai Sorin Vasilescu) – Johnnypateenmike (vedeta trupei constantene, Nicodim Ungureanu, asigura cea mai redutabila portie de comedie a spectacolului), si cu fals-durul Babbybobby (un Marian Adochitei cu totul remarcabil).
Nici unul nu este (doar) ce pare, dupa cum cunoasterea trecutului fiecaruia dintre ei nu e niciodata un demers finalizat. Adevarul vietilor lor, bine ascuns sub straturi de frica, auto-minciuna, durere si nevoie de a proteja, e un secret bine pazit chiar de cei in chestiune.
Pana la urma, descoperirea adevarului despre oameni e principalul obiect de activitate al teatrului. De acum, si la Constanta :).
Teatrul de Stat Constanta
Billy Schiopul
Text: Martin McDonagh
Traducere: Vlad Massaci & Cristi Juncu
Regie: Vlad Massaci
Scenografie: Iuliana Vilsan
Video: Dilmana Yordanova & Kotki Visuals
Actori: Vlad Birzanu, Otilia Nicoara,
Nicodim Ungureanu, Marian Adochitei, Mihai Sorin Vasilescu,
Laura Crăciun, Mirela Pană, Mircea Dumitru Siromașenco
