Les Films de Cannes à Bucarest 2015
Articol publicat in premiera de LiterNet
Dupa ce am iesit de la Zvizdan / The High Sun, am cerut o tigara. Cand am ajuns acasa, am deschis o bere. Si-apoi inca una. Am adormit usor, dar m-am trezit devreme. Mult mai devreme ca de obicei. Cu toate astea, soarele era deja sus.
Nu e nimic de povestit, nu e nimic de comentat. Filmul croato-sarbo-sloven al croatului Dalibor Matanic se cuvine privit, plans, ras, aplaudat, fumat, baut. E unul dintre rarele filme de la care Noul Val romanesc are de invatat. Pentru ca, desi nu lipsit de o oarecare poezie, e profund realist, vorbeste deopotriva de indivizi si de societate si, mai ales, are tot atata carne cat mai cea fastuoasa friptura la care ati visat vreodata. E ca un meci de box de doua ore si putin, in care se cara pumn dupa pumn, fara vreo urma de respiro.
Desi adanc ancorat in cea mai ampla tragedie a Europei de dupa inchisorile comuniste, razboiul anilor ’90 din Iugoslavia, “Zvizdan” e suficient de destept scris ca fie la fel de relevant pentru oricare zona a Balcanilor, a Orientului Mijlociu si asa mai departe. Dincolo de sarbi si croati, putem lesne gandi povestile in termeni de romani si tigani sau bogati si saraci sau oraseni si sateni sau o familie si o alta familie sau crestini si evrei sau siiti si suniti sau, inca mai interesant, in termenii de (non)-gandire ai oricaror indivizi pentru care apartenenta la orice fel grup bate relatia directia cu orice fel de om.
Pentru spectatorul roman, filmul degaja un aer de familiaritate adesea insuportabil. Desi vorbit intr-o limba necunoscuta, pana si felul de a fraza, intonatia actorilor suna ca acasa. Mama, tata, curtea, casa, ulita, soseaua, dealurile, muntii, petrecerea, totul e ca aici, e de aici, e din drama si din comedia noastra, din lacrima si din surasul nostru, din frustrarea si relaxarea, din disperarea si orgasmul, din frica si speranta care exista prin locurile acestea in deceniile de pe urma.
O asemenea capacitate de a surprinde fragilitatea si forta, brutalitatea si duiosia, de a focaliza pe umerii unei fete si pe bretonul unui baiat, pe sanii ei si pe virilitatea lui, de a amesteca cruzimea unui glont si poezia unei trompete (preluata de o solnita, explodata de un beat), violenta unui sentiment si abandonul plutirii pe luciul unei ape, inocenta imatura a unei iubiri si inclestarea devastatoare a unui act sexual ejaculand furie si umilinta, totul asezonat cu analize sociale de plan secund de o subtilitate si profunzime naucitoare, e de gasit in volumul de proza scurta al lui Marius Chivu, “Sfarsit de sezon”, de la a carui lectura am imprumut durerile de stomac cu care am iesit de la proiectia filmului. Diferenta ar fi ca cititul nuvelelor ingaduie pauza, in timp ce pumnii lui Matanic vin toti la gramada, intr-o cascada ce ameninta cu SMURD-ul.
O asemenea capacitate de a popula 100% credibil ecranul cu poezie si supranatural, cu semne si noduri, cu indicii si raspunsuri, de a sacraliza cea mai profana dintre realitatile inconjuratoare, nascand un univers deopotriva hiper-familiar si adanc fantastic, e de gasit in marile filme ale lui Kieslowski, al carui personaj central din “Rouge” pare ca a nascocit minunatia aceasta de trilogie intr-un unic lung-metraj pe nume “Zvivdan”.
Acum vreo 16 ani, in plin bombardament NATO asupra Belgrad-ului (care, in anii precedenti, terorizase, la randu-i, toate fostele colege de Iugoslavie, cu exceptia Sloveniei), un barbat ce avea cam varsta mea de acum statea drept in pasajul ce uneste magistralele de metrou din Piata Unirii. Langa el, un pusti de 4-5 ani. In fata lor, o bucata de carton: “We are Serbians”. Veneam de la facultate. Tocmai luasem bursa. Desi nu dadusem in viata de pomana nimanui nimic, m-am oprit, mi-am scos portofelul si i-am intins barbatului toti banii din el. Cu un gest reflex, omul i-a apucat. Am dat sa plec, dar barbatul a facut un pas inainte si m-a strans in brate cu o violenta la limita vanatailor. Apoi a inceput sa planga si sa baguie “Thank you!”, “Thank you!”, Thank you!”.
E ceea ce, cu putin curaj, as fi putut sa fac si eu, aseara, cand Dalibor Matanic a urcat pe scena din fata ecranului de la Studio, pentru a-si primi aplauzele si intrebarile. Tocmai se terminase proiectia unuia dintre cele mai frumoase dintre filmele de pe lumea asta.
Zvivdan / The High Sun
Croatia – Serbia – Slovenia 2015
Regie & Scenariu: Dalibor Matanic
Imagine: Marko Brdar
Muzica: Alen Sinkauz, Nenad Sinkauz
Actori: Tihana Lazovic, Goran Markovic, Nives Ivankovic
