Articol publicate in premiera de LiterNet
Algernon e un soarece. Multa vreme un soarece normal. Apoi un soarece genial. In fine, un soarece mort.
Langa Algernon, Charlie. In cartea lui Daniel Keyes, Charlie e un barbat. In spectacolul Iuliei Colan, Charlie e o femeie. In ambele versiuni, “Flori pentru Algernon” e o poveste science-fiction. Aparent. De fapt, e un mic exercitiu despre adevar si minciuna.
Un om cu un handicap mental. Adult cu minte de copil. Subiectul de batjocura al majoritatii concetanilor sai. Subiectul de afectiune al catorva, putini. Subiectul de iubire al cuiva, unic.
Omul devine brusc genial. Amintirile unui imbecil umilit hranind inteligenta sclipitoare a unui supradotat.
Pentru majoritatea care a umilit, acesta e cosmarul absolut. Ridicarea din prosti a batjocoritului cu memoria intacta si creierul functionand la turatii cosmice. Constiinta lor in corpul lui. Oglinda mergatoare pentru cine mai are curajul sa ridice privirea.
Noroc ca Charlie nu alege razbunarea. Norocul lui.
Atat despre Charlie. Restul vi-l spune Iulia Colan. La Act. Asezata pe un scaun. Izbita de niste lumini (doar la Andrei Serban, la “N(aum)” si pe finalul “Napastei” lui Afrim sunt de gasit reflectoare la fel de bune). Rostind apasat si des (poate prea des, mai mult aer intre unele replici ar putea face bine). Destept, taios si ironic. Lasand emotia pentru mai tarziu.
Vorbeam despre aparenta SF-ului. Pana la urma, pare chiar asa fantezista povestea unui om ce accepta pasiv, an dupa an, atat masivele mizerii din jur, cat si rarele momente de tandrete, pentru ca, intr-o dimineata, sa inceapa sa inteleaga si sa abandoneze letargia? Sa arunce la cosul indiferentei laturile ce se obisnuisera sa-l acopere? Sa imbratiseze iubirea ce i se oferise neconditionat?
Tine de liberul-arbitru al fiecaruia ce alege intr-o astfel de dimineata. A fi genial inseamna, uneori, a zambi binelui din viata ta.
Teatrul Act
“Flori pentru Algernon”
dupa Daniel Keyes
Dramatizare, regie, scenografie, lumini, actor: Iulia Colan
deosebit..