Les Films de Cannes a Bucarest 2017
Text publicat in premiera de LiterNet
Umbla o vorba prin holul Cinematecii Eforie si, apoi, chiar in mini-prezentarea vorbita ce a precedat proiectia de joi seara a filmului ca Un beau soleil intérieur ar fi un soi de comedie romantica. O ora si jumatate mai tarziu, toti cei care infruntasera abrazivitatea cinema-ului propus de Claire Denis se convinsesera de falsitatea extrema a categorisirii de mai sus.
Filmul care a primit premiul SACD (Société des auteurs et compositeurs dramatiques, asociatie infiintata de Beaumarchais in 1777!) din cadrul Quinzaine des Réalisateurs e comedie atunci cand nu e romantic si e romantic atunci cand nu e comedie. Si cum momentele romantice dureaza maximum 3 secunde (virand, degraba, inspre caricatura), se poate lesne concluziona ca Un beau soleil intérieur e o comedie fara urma de roz, un pamflet mustind de cinism, cu pregnante tuse de absurd.
Daca ar fi sa-i conturam un anturaj, ar fi de pomenit, poate, suratele de Cannes “The Lobster” (2015) si “Ma loute” (2016), cu care se inrudeste prin tipul de umor ce inhiba rasul, de naratiune ce ironizeaza povestea, de privire asupra realului ce nu ingaduie nici cea mai plapanda iluzie.
Porneste o muzica blanda, visatoare, o bucata jazz-istica ori poate un blues? La cateva secunde, vine o replica ce taie orice potential elan. Se toarna un strop de whisky intr-un pahar la barul unui stabiliment ce ingaduie imaginarea unei seri placute? Urmeaza o mitocanie la adresa barmanului. Zambeste atragator un barbat, tanar ori batran, faimos sau anonim, ultra-scolit sau modest absolvent de liceu? Se pregateste o vorba despre sotia exceptionala (“desi si tu esti absolut speciala, draga mea”). Si asa mai departe.
Juliette Binoche se joaca cu mare placere de-a ingenua trecuta de 50 de ani, proaspat divortata (din proprie initiativa) de sotul oarecum mai in varsta, cautand cu disperare & candoare “dragostea adevarata”, “caldura apropierii de un alt suflet & trup” si alte si alte platitudini de Bridget Jones pe care scenariul le ridica la fileu pentru a le plezni, degraba, prin intermediul unui un semnificativ sir de barbati ce intruchipeaza majoritatea stereotipurilor epocii post-macho pe care Denis o ironizeaza in egala masura.
Avem de privit si aplaudat bancherul de succes care isi lauda sotia in patul amantei, actorul sictirit de succes, deloc atras de patul admiratoarelor, mai degraba inclinat spre vorbarie incontinenta despre sine, barbatul din popor complexat si ultra-dragut (aici, in chip exceptional, sectiunea romantica dureaza oleaca mai mult), citadinul musculos care isi declara lipsa de apetit pentru implicare emotionala accentuata, care l-ar putea conduce la ranirea sufletelului. Avem, in plus, un la fel de acid comentariu la adresa intelectualismelor pariziene de secol 21, mutate, vremelnic, pentru un contrast de rezolutie cat mai buna, in cadru pastoral.
In fine, pe post de cireasa pe tortul desertaciunii pe nume “goana dupa true love”, il avem pe Gérard Depardieu pe post de ghicitoare ultra-supra-ponderala, aberandu-se nestingherit vreme de vreo 10 minute de final ale filmului, intrecandu-se in diagnostice urechiste, deductii stupide, previziuni contradictorii, neuitand sa strecoare (intru ironizare, cum altfel?!) expresia-emblema “ce e important e ce in tine, e soarele tau interior” (de unde si titlul de pe generic).
Mai nimic nu ramane in picioare. Carjele de care ne sprijinim adesea visele sunt prefabricate din material ultra-casant. Nu prea e nici comedie comedia asta.
Un beau soleil intérieur
Franta & Belgia 2017
Regie: Claire Denis
Scenariu: Christine Angot & Claire Denis
Imagine: Agnès Godard
Actori: Juliette Binoche,
Xavier Beauvois, Nicolas Duvauchelle,
Gérard Depardieu, Valeria Bruni Tedeschi
