Text publicat in premiera de LiterNet
“Danila Prepeleac” spune povestea unui om care se remarca printr-un sir spectaculos de tampenii. Asa de spectaculos, incat titlul de “cel mai prost om in viata” nu e chiar departe de eroul lui Ion Creanga. Dupa ce pierde, rand pe rand, tot ce era de pierdut, Prepeleac fuge in lume. De fapt, fuge de lume. De oameni. Si da de draci. Pe care ii domina, ii umileste, ii invinge.
Catalin Stefanescu porneste de la Creanga. Alexandru Dabija porneste de la Catalin Stefanescu. In paranteza fie spus, de o vreme, Dabija construieste super-convingator teoria conform careia nu Caragiale a surprins cel mai exact fiorul poporului, ci Creanga. Cel care si-a permis, pe alocuri, sa ia la misto regulile de baza ale construirii unui basm, unei povesti pentru copii, deturnand sensul naratiunii inspre satira sociala.
Si ce a inceput Creanga in Danila Prepeleac, au continuat Stefanescu si Dabija in “N-ai tu treaba!”. Comedie intr-un Act si trei personaje: un om si doi draci. Draci tineri, proaspeti, aratand ca scosi din mall. In care au intrat venind din corporatie. Omul e insul care, din lene, dezinteres si poate alte motive (meta)-fizice, a ratat tot in societate, asa ca s-a reprofilat, dedicandu-se diavolismelor. Cu succes. Mare succes. Atat sub cer, cat si (foarte mult) sub pamant.
Comedia groaznic de neagra si de desteapta de la Act poate fi privita in multe feluri. Ca un soi de Gigi-portret vesnic actual pe aceste meleaguri. Ca un fel de caricaturizare a spilcuitilor 2.0 ce nu vad nici o problema in a-i sluji cu devotament pe Jijii de care altfel se grabesc sa se delimiteze cu nesfarsita scarba. Ca un exercitiu de devastatoare satirizare a cevasazica cacofonia (sic!) produsa de aglomerarea ifoselor, pseudo-conceptelor si tzaca-modelor din arta contemporana. Ca o oglinda a lumii ce se pierde transformandu-se intr-un regionalism de nimeni inteles (exista doua momente cand Marcel Iures vorbeste despre iarba care fosneste; doua din rarele momente cand comedia lasa loc dramei cu accente tragice si cand “Pai… despre ce vorbim noi aici, domnule?” revine pe scena).
Dincolo de interpretari, se nasc nesfarsite intrebari. De cand, de ce fascinatia asta pentru draci, pentru superstitie, pentru blesteme, pentru tot ce e sau ce vine de sub pamant? In ce moment ne-am zis ca viata e de trait printre mlastini si noroaie si ca nimic din ce e deasupra nu e treaba noastra? Cum de ne lasam etern fascinati de castigatorul competitiei “ultimul intre oameni, primul intre draci”? De ce, daca realizam, uneori, ce anapoda e tot ce traim, insistam dement sa inghetam in proiect, sa conservam capul plecat de atata amar de vreme ca nici macar becul pe care ni-l inchipuim deasupra nu mai stim cum arata?
Dincolo de comedie, e haul. Pe verticala prapastiei, Alex Voicu infige un prepeleac: cateva versuri din Byron. Sau din Shelley. Iures pluseaza: recita unul dintre versuri in engleza. Abia atunci, in aceste scurte momente, asezate langa evocarea ierbii fosnind mentionata mai sus, abia cand actorii recita cu o pofta vecina cu disperarea singurele replici non-ironice ale textului, se dezvaluie non-sensul restului. Abia atunci ne amintim ce poate am stiut candva si am uitat cu desavarsire. Abia atunci intelegem ce am putea trai in lipsa inghetarii globale.
Act
“N-ai tu treaba!”
Text: Catalin Stefanescu
adaptarea dupa povestirea “Danila Prepeleac” de Ion Creanga
Regie: Alexandru Dabija
Actori: Marcel Iures, Alexandru Voicu, Andrei Seusan
