Un fost prieten (ce concept!) mi-a spus candva: “Eu stiu de ce tot pierzi tu vremea uitandu-te la fotbal. Vrei sa castigi, asta e ce te atrage!”. N-am stiut cum sa-l contrazic, desi stiam ca greseste.
De l-as mai fi avut in agenda, sambata l-as fi chemat si i-as fi spus: “Explica-mi de ce, la capatul celei mai rusinoase infrangeri din epoca moderna a echipei mele favorite, Real Madrid, in dauna celui mai mare adversar al ei, Barcelona, ma simt remontat, repus pe shina de plutire dupa saptamani in care am navigat confuz si derutat, numarand ceas dupa ceas ravagiile pe care o anume doamna in negru s-a hotarat si brusc sa le faca in tabara rockerilor din lumea asta!”. M-ar fi mustrat pentru termenul de rocker, i-as fi explicat ca e metafora clipei pentru cevasazica omul ca mine, ca el, ca voi in zilele acestea de balans intre ce am fost si ce s-ar putea sa nu mai fim nicicand.
Ridicat in picioare pentru a aplauda, de la mii de kilometri distanta, alaturi de madrilenii de pe stadion, minunea de joc a Barcelonei lui Iniesta, m-am surprins in flagrant de virtute. Am aflat ca stiu sa pierd si ca, pe urmele celor au cladit candva civilizatia ce acum se clatina, s-ar putea ca azi sa fie taman timpul meu (eu, metafora pentru oameni activi ai prezentului), timpul pentru ca, inarmat cu aceasta cea mai pretioasa unealta a vietuirii pasnice intr-o societate, sa spun ca exista un viitor ferit de flacari si de gloante. Un viitor in care trecutul de care azi pare ca ne despart milenii ne sopteste cel mai pretios dintre indemnuri: “fa totul pentru a castiga si apoi onoreaza invingatorul, indiferent daca esti sau nu tu acela”.
E vremea noastra, a celor care avem privilegiul sa intelegem ca arma nu e raspunsul la nici o intrebare si ca singurul blestem care naste foc ucigas e acela al propriei noastre neputinte. E vremea noastra, a celor pe care toamna aceasta dintre lumi, i-a aruncat pe terenul singurei batalii care conteaza: aceea cu noi insine. Cu cei care suntem, cu cei care am fi putut fi, cu cei care, de fapt, vom fi. Toate timpurile conjugate intr-o singura clipa, aglomerare gigantica de sensuri si destine, copie palida a flacarilor si gloantelor ce au terminat totul in calea lor in cea mai scurta si mai absurda diviziune a timpului ce-a stat.
Stim sa pierdem si asta s-ar putea sa ne salveze daca ne vom hotari cu totii sa ne jucam propria partida. E vremea noastra!