in Timisoara - Auăleu

Cu vocile, privirile si gesturile curate

Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2019
Text publicat in premiera de LiterNet

20 iulie 2019. Precizamente 50 de ani de la aselenizare. Concertul Luna Amara tocmai s-a terminat. 300, poate 350 de oameni urmeaza indemnul organizatorilor si se asaza in cerc undeva aproape de zidul nordic al Gradinii Cetatii Rasnov. E a doua seara a Festivalului de Film si Istorii Rasnov (FFIR).

Actorii ajung in mijlocul publicului rostindu-si cu glas puternic replicile. Urmeaza “Mens sana in corporatist sano”. “Pentru ca a fost atat de multa lume, am fost nevoiti sa vorbim mai tare decat de obicei, deci, mai rar. Prin urmare, spectacolul a durat binisor mai mult decat dureaza in mod normal”, aveau sa spuna protagonistii la final. Cam 2 ore si un sfert in loc de putin sub 2 ore.

Lanternele frontale ale actorilor si ecranele telefoanelor mobile joaca rolul reflectoarelor. Stelele si bucata de luna contribuie si ele, desigur, la impresia artistica. De zidurile Cetatii, ce sa mai vorbim? E primul spectacol de teatru din istoria de 11 ani a FFIR jucat acolo, langa zidurile unde se termina, candva, “Nemuritorii”. Cu siguranta, nu si ultimul.

*

Cei trei oameni: un barbat al sistemului, manager, desigur (Ionuț Marian Pîrvulescu), o femeie care mimeaza convingator apartenenta la sistem (Christine Cizmaș), un rebel anti-sistem, dar parte din el (Laurențiu Bănescu). Ce inseamna sistem? In cazul acestui text, scris si regizat de Ovidiu Mihăiță, sistem inseamna o corporatie ai carei amploaiati sunt cei 3 eroi descrisi sumar mai sus.

Textul nu este si nu se vrea a fi o analiza critica a sistemului corporatist, din Romania sau de aiurea, ci o privire bland-lucida asupra celor ce il formeaza. Cum se comporta un angajat de mare companie? Cat e ea/el dispus sa se inregimenteze intr-un set de cutume comportamentale pe care le crede (just sau inchipuit) a fi regula jocului in firma? Cat, ce mai ramane din propria personalitate de-a lungul celor 8 ore ale unei zile de lucru?

Pe baza de mult, foarte mult umor (pe alocuri, un pic repetitiv), textul lui Mihăiță ia la palme ampla serie de ipocrizii in dosul carora se ascund personajele-sistem jucate de Ionuț Marian Pîrvulescu si Christine Cizmaș. Analiza ce-i priveste nu cuprinde doar proastele deprinderi generatoare de auto-falsificare si sablonizare in orele de birou, ci si neobositul asalt consumerist mixat cu o pronuntata decolare de pe solul realitatii ce definesc viata personajelor din piesa (si din public) in asa-numitul timp liber. Doriti un exemplu? Luati, de pilda, acest minunat saculet cu lemne cumparat de la Lidl si carat in creierii muntilor pentru a prinde focul. Eh?

Racordul intre cele doua ipostaze ale omului contemporan, masca de birou si masca de viata personala, e unul dintre marile atuu-uri ale spectacolului timisorenilor de la Auăleu. Un altul ar fi ca, dupa ce epuizeaza, in buna masura, mistourile la adresa celor doi, textul lui Mihaita intoarce armele, asezandu-l in catarea pustii (auto)-ironice pe omul lui Laurențiu Bănescu, cel in ale carui exasperare, dar si complex de superioritate e posibil sa ne recunoastem multi.

Acest personaj coborat, parca, din teatrul lui Mihail Sebastian (exista un “ce” de “Jocul de-a vacanta” in “Mens Sana”) ajunge, pe baza de realism si candoare (Sebastian oblige!), sa isi priveasca in ochi propriile pacate-lasitati-renuntari. Altele decat ale colegilor sai de job, dar nu mai putin relevante.

Mihaita ar fi putut inchide aici cercul (auto)-descoperirilor. Ar fi iesit un spectacol rotund si pilduitor. Doar ca spiritul Auăleu vrea ceva mai mult decat sa livreze lectii, fie ele si destept-haios-talentat ambalate. Asa ca finalul “Mens Sana” ofera o anexa, un supliment, un “add-on” in raspar cu stilistica restului spectacolului. Mai multe nu se cuvin spuse acum si aici, ci discutate dupa vizionare.

*

E trecut bine de miezul noptii. Oamenii au plecat din Gradina Cetatii, nu inainte de a strange scaunele de panza pe care au stat si de a le aseza stiva. Zidurile si-au recapatat singuratatea, tulburata doar de ursoaica si cei patru pui ai sai ce o viziteaza cand si cand, in aceasta vara capricioasa.

Candva, pe locurile acestea, se turnau filme despre eroi imaginari din timpuri mitice. Acum, oamenii aleg sa se puna pe ei insisi in chestiune. Cu bune, cu rele, cu adevaruri, cu minciuni, cu rasete, cu plansete.

Acum 50 de ani, undeva, infinit departe, un om implinea un vis cu un pas. Astazi, genul asta de privire romantioasa asupra oricarui eveniment, fie el si de amploare cosmica, nu mai e la moda. Gusturile s-au schimbat, oamenii, asemenea.

Si, totusi, timisorenii acestia pe care prea putina lume are ochi si inspiratiune sa ii remarce, reusesc, in doua ore si un pic de teatru simplu si direct, sa readuca la suprafata adevaruri pe care le credeam definitiv demodate.

Cu vocile, privirile si gesturile curate, Bănescu, Cizmaș si Pîrvulescu, powered by Mihăiță (Ovidiu Mihăiță), le zic iar p-alea “ti-aduci aminte cum erai cand visai, sperai, mistocareai, iubeai si abia dup-aia veneau celelalte?”. Bonus: cum sa iei la misto visele, sperantele, iubirile. Powered by Auăleu 2019.

Auăleu
“Mens sana in corporatist sano”
Text și Înscenare (Text & Regie): Ovidiu Mihăiță
Acționează (Actorie & Lumini): Laurențiu Bănescu, Christine Cizmaș,
Ionuț Marian Pîrvulescu

Foto: Daniel Secarescu

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.