Text publicat in premiera de LiterNet
A fost, mai intai, “Piesa fara titlu” a lui Cehov. Scrisa inaintea capodoperelor ultra-cunoscute, pe cand dramaturgul avea in jur de 20 de ani (data finalizarii textului e inca subiect de dezbatere). Negustat de o mare actrita a momentului careia Cehov i-a trimis-o pentru lectura, textul a intrat in adormire, fiind publicat abia in 1923, la 19 ani dupa moartea autorului, si jucat in premiera mondiala in anii ’50 (mai exact, in 1954, la Stockholm), cand si a fost redenumit “Platonov”.
In 1983, britanicul Michael Frayn, considerat unul dintre cei mai traducatori ai lui Cehov in engleza, realizeaza, pentru Nationalul londonez, o adaptare a textului cehovian. Intr-un text publicat doi ani mai tarziu de New York Times (“Picking up where Chekhov left-off”), Frayn explica (traducere aproximativa – originalul, aici):
“Am incercat sa scriu piesa in locul lui Cehov. Nu am incercat sa o fac sa fie piesa mea. Si nu am incercat nici sa o fac sa arate ca piesele ulterioare ale lui Cehov, pentru ca, atunci cand a scris Platonov, el era foarte tanar si foarte diferit ca dramaturg de cel pe care il stim din perioada de maturitate. Am incercat sa fac textul sa functioneze ca o piesa de teatru, considerand originalul doar o ciorna […]. Totusi, personajele principale, ca de altfel si multe dintre cele secundare, sunt cele gandite de Cehov. Sper ca ceea ce am obtinut la final sa fie povestea care se afla, de la bun inceput, in intentiile lui Cehov”
Ceea a rezultat se numeste “Miere salbatica”, textul de la care porneste cea mai recenta premiere a Teatrului Toma Caragiu din Ploiesti.
Frayn are si nu are dreptate. “Platonov”, deci si “Miere salbatica”, seamana si nu seamana cu Cehovul pe care il stim. Ma rog, cu acea interpretare clasicizata a rusului, pe care cate un Pescarus al lui Andrei Serban o trimite fix in cartea de istorie, deci, in trecut.
Spre deosebire de marile texte cehoveniene, “Miere salbatica” chiar e o comedie. La Ploiesti, spre final, pe cand Platonov (Cristian Popa) declama un monolog intunecat, Serghei (Ioan Coman) face publicul sa rada in hohote. In scena de pe urma, gloata de femei care da buzna peste eroul principal anunta un posibil final vesel si usor.
In acord cu marile texte cehoviene, “Miere salbatica” izbeste in plin, punand degetul, cu precizie, dar si duiosie pe acele puncte moi pe care le caram cu noi oriunde si oricand.
Da, e haios cum patru femei iubesc acelasi barbat. Fiecare dintre ele are un ceva comic in felul in care se arunca, fara rest, in bratele cetateanului trist, rebel, blazat, inteligent, cumva-frumos, teribil-de-altfel in vorba, teribil-la-fel in gest.
Pustoaica Maria Efimovna (Theodora Sandu, la debut in teatrul ploiestean) plange din orice, iarta si iar plange. Sotia (Ioana Farcas) ar incerca sa vare cu forta in matricea simplista a ideii ei despre viata (liniste & familie = OK) orice cetatean ar fi aplicat, candva, la functia de sot. De toti admirata, de nimeni iubita, Anna Petrovna (Ada Simionica) si-ar da si ultima farama de onoare pentru a-l cuceri pe barbatul pe care stie prea bine ca nu-l poate avea. Pana si ea, Sofia (Mihaela Popa), singura femeie care chiar conteaza pentru Platonov, are clipa ei de ridicol, cand se incolaceste in juru-i si-l pune sa jure chestiuni de amor etern.
Dar e in acelasi timp teribil, dramatic, de o tristete infinita, felul in care fiecare dintre aceste femei se auto-devoreaza incercand sa si-l apropie pe singurul om dintre cei care le inconjoara pe care il descopera fragil, nesigur, nehotarat, ezitant, cald, viu, adevarat.
Ar mai fi poate doctorul (Dragos Campan), candva un Platonov si el, dar acum deja trecut in lumea celor drepti, adica a celor pentru care viata, cu framantarile, unduirile, caderile, revenirile ei, e un capitol inchis. Restul, just reprezentati in interpretarile ale lui Paul Chiributa, Ilie Galea si Marian Despina, sunt oamenii pe care ii stim prea bine, cei cu emotiile si adancimile de mult rezolvate, in cautare doar de oarece averi, petreceri si metode de distractie.
Hamlet cazut, print fara de rege al provinciei aceleia de gasit in fiecare centru, Platonovul lui Cristian Popa provoaca, gesticuleaza, se agita, braveaza, nu isi ingaduie aproape nici o clipa de pauza, de gand. Pare perfect stapan pe propria-i ratare. Pe propria-i fuga. Pe propria-i lasitate. Cu o exceptie. De fapt, cu doua.
Cand Anna Petrovna il viziteaza in casa parasita de familie, populata de alcool, harjoana cu aer intelectualist dintre cei doi capata o nuanta serioasa. Ada Simionica semnalizeaza impecabil ca personajul ei se ia, in fine, in serios, Cristian Popa isi lasa Platonovul prada unei derute netrucate. Cei doi sunt, brusc, onesti fata de propriile sentimente si hotarati, fie si pentru o clipa, sa nu le mai batjocoreasca prin minimalizare. Pacat ca el nu o iubeste.
Cand Sofia il reintalneste dupa ani buni, monologul ei aproape ca il doboara. Cu o postura a corpului perfect rectinilie, Mihaela Popa transforma fiecare vorba in pumn: “Atata ai putut? Asta ai ajuns sa faci cu viata ta? Atat de tare esti capabil sa te minti? Tu numesti asta viata?”. Platonov incaseaza baros dupa baros. Femeia, careia de asemenea i se aplica toate cele aruncate, just, barbatului (recunoastem in ceilalti doar propriile noastre defecte), taie cu un cutit pe care scrie adevar. Pe ea el chiar o iubeste. Doar pe ea.
Cele doua scene de mai sus sunt printre cele mai bune ale unei spectacol consistent, cu farmec si ritm alert inainte de pauza, oleaca lungit si cumva repetitiv dupa. Poate nici recursul prea accentuat spre comedie nu face, mereu, bine. Ramane, din nou, in sarcina Mihaelei si a lui Cristian Popa sa compenseze, din gesturi si mimica, comicul (mai ales in scena de pe urma), pentru a da greutate deznodamantului.
Platonov cedeaza. Neputand oferi ceva nici macar unicei femei iubite, sfarseste invins de sine si de multimea de cereri din jur. Toti pretind sa-l iubeasca sau admire, fiecare vrea sa-l schimbe dupa propriul sau chip. Omul care starneste pasiuni, atrage dorinte, populeaza vise este, in final, devorat de cei la a caror exigenta emotionala n-a stiut / n-a vrut sa se ridice.
Peste ani, Platonov se va transforma in “Ivanov”. Si in trasaturilor altor catorva barbati cehovieni. Si post-cehovieni. Va iesi din literatura si va fi de recunoscut pe strazi, in birouri, in baruri, in oglinzi.
Teatrul Toma Caragiu Ploiesti
“Miere salbatica”
Text: Michael Frayn
Traducere: Bogdan Budes
Regie: Aleksandar Ivanovski
Scenografie: Irina Chirila
Light design: Cristian Simion
Actori: Cristian Popa,
Ada Simionica, Mihaela Popa,
Ioana Farcas, Theodora Sandu,
Dragos Campan, Ioan Coman, Paul Chiributa
Ilie Galea, Marian Despina, Bogdan Farcas, Robert Oprea
