Text publicat in premiera de LiterNet
O casa. Un cub. O adresa: Gabroveni 57. Una dintre putinele cladirile refacute de pe o strada istorica ce se zbate sa nu existe doar acolo, in istorie.
“Romeo si Julieta”. Teatrul Mic. Sala Studio. Noul spatiu de joc al unui teatru mult-incercat de bulinele marilor cutremure ce poate (nu) vor veni, aplicate de autoritatile ce mult ne incearca rezistenta la prostie, coruptie, indolenta, incompetenta, saracie.
La dreapta, foaierul. La stanga, sala. La stanga stangii, un hotel. Intre hotel si teatru, un culoar de nici doi metri latime. Acolo va muri Mercutio, cel caruia Alexandru Voicu ii da fix nota de relaxare inteligenta necesara pentru a percepe ca el, macar el, nu e prada dementei pe nume ura dintre clanuri (la Shakespeare), natiuni, religii, rase (la noi, ceilalti).
La polul opus, Tybalt (Andrei Seusan), extremistul de serviciu, individul mereu dispus sa nu uite nimic din ce ar putea dezbina, sa ignore orice ar putea uni. Delicios momentul in care Lord Capulet (Gabriel Costin) il sileste pe naravasul-isteric Tybalt sa se racoareasca pe baza de oarece flotari.
La mijloc, mereu la mijloc, (aproape) mereu pe scena, parintele Lorenzo (un Rares Florin Stoica cu o frazare, privire si gestica ce amintesc de cea mai buna versiune a lui Vlad Ivanov) incearca sa sparga zidurile care ne impart lumile in doua, mereu in doua. Demersurile lui sunt etern sortite esecului, in buna traditie a crestinismului care asculta, alina, sfatuieste, dar nu poate impiedica mersul vietii aflate la cheremul liberului-arbitru al fiecaruia. La final, parintele ii primeste Dincolo pe cei cinci care nu mai sunt.
Julieta (Alina Rotaru), Romeo (Marian Olteanu), povestea lor. Cu doza ei de inactualitate, cu spectaculosul necredibil al rasturnarilor de situatie. Cu prea multele ei lacrimi, meteahna de care nu scapa nici o montare a textului. Cel putin din ultimii ani, din spatiul romanesc.
Julieta, Romeo, textul lor, farmecul si profunzimea vorbelor, atunci cand sunt asumate, intelese si rostite corespunzator. Dinamica lui Marian Olteanu, expresivitatea privirii Alinei Rotaru.
Jilturile din fier imaginate de Francesca Cioanca. Doua la numar. Cu decoratiuni care duc cu gandul la stalactita versus stalagmita. Eternul principiu Masculin – Feminin.
Alerta, coerenta, adesea captivanta, montarea Lilianei Pana are doza de prospetime care face bine unei sali noi si unei trupe tinere. Neferit de imperfectiuni, ce tin mai ales de ritmul ultimei ore de joc (din cele doua), construit in jurul unei distributii inegale la momentul premierei (dar cu cert potential de echilibrare in sus), spectacolul care inaugureaza noua sala a Teatrului Mic merita multe aplauze si inca si mai multe incurajari.
Teatrul Mic – Sala Studio
“Romeo si Julieta”
Text: William Shakespeare
Regie: Liliana Pana
Scenografie: Francesca Cioanca
Coregrafie: Raluca Zetu
Muzica: Sebastian Androne-Nakanishi
Lumini: Bogdan Gheorghiu
Actori: Alina Rotaru, Marian Olteanu,
Rares Florin Stoica, Alexandru Voicu, Cezar Grumazescu,
Ruxandra Enescu, Gabriel Costin, Liliana Pana,
Andrei Seusan, Daniel Achim, Victor Rebengiuc (voce)
