Daca Hitchcock ar fi trait in 2011, daca ar fi vorbit spaniola si ar fi filmat in culori, daca in loc de blonde fatale ar fi preferat brunete carnoase, pesemne ca ar fi facut La piel que habito.
un melanj incantator de thriller, cinenovela, film de arta, parodie, film noir,
un cocktail perfect controlat de
suspense in cel mai pur still hitchcock-ian, asezonat cu lame taios-stralucitoare, umbre manuind pistoale proiectate pe usi din dosul carora pandeste frica,
orgie sexuala (adolescenti evadati in mijlocul unei nunti curat burgheze in gradina castelului, prestand variat in grupuri de 2-3 si chiar mai multi) si orgie R&D (clasica ipostaza a avangardei stiintifice incapute pe mana cui nu trebuie),
telenovela ieftina (fata-i fi-su, bre!),
un carnaval de culori capabil sa ofera placere si celui mai ursuz dintre cinefili,
un carusel de fese si sani, de rujuri si buze, de tandreturi si brutalitati, starnind pofte, hranind imaginatii,
totul filmat de o camera taind zeci de unghiuri, fortand gatul privitorilor sa se incline, ochii sa se mijeasca, apoi sa se deschida larg, corpul sa se scuture, sa se ridice, sa paraseasca scaunul inspre ecran, inspre boxe, inspre imagine, inspre obsedanta vioara capabila sa inveleasca totul, chiar si explozia aceasta de talent, mestesug, umor si inteligenta pe care ne-o serveste Sir Pedro.
La piel que habito / Pielea in care traiesc
Spania 2011
Regia: Pedro Almodóvar
Acting: Antonio Banderas, Elena Anaya, Marisa Paredes
Muzica: Alberto Iglesias