Text publicat in premiera de LiterNet
Era, candva, dincolo de mijlocul FNT 2018. Vazusem deja o portie buna de spectacole, atat in cadrul festivalului-major al toamnei bucurestene, cat si in cele ale fratelui mai mic, FEST-in pe Bulevard, si mai adolescent, Teen-Fest. Tocmai se terminase unul dintre 4 Afrimuri (just) selectionate de Marina Constantinescu. M-am trezit gandind ceva de genul “Nu-mi prea amintesc un FNT mai bun, mai viu, mai interesant ca asta”.
O luna mai tarziu, la Cluj. Seara de miercuri a Interferentelor 2018. Spectacolul lituanienilor de la Klaipėda Drama Theatre, “Sons of a bitch”, dramatizarea de peste 3 ore a romanului omonim al lui Saulius Šaltenis, sta sa inceapa. Gábor Tompa vine in fata scenei pentru a spune cateva cuvinte in memoria regizorului Eimuntas Nekrošius, a carui recenta disparitie uluise si indoliase teatrul european. Inainte de a-si incepe cuvantul, Tompa lasa sa-i scape un “Uau!”. Reflectoarele tocmai ii dezvaluisera o Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat aproape plina. Peste 800 de oameni asteptau sa vada un spectacol lituanian, montat pe un text lituanian perfect necunoscut lor, despre care stiau ca urma sa dureze peste 3 ore. Intr-o seara de miercuri, la Cluj!
Cele doua mici intamplari de mai sus aduna, pentru autorul acestor randuri, spiritul anului 2018 din teatrul romanesc. In ciuda contextului politic, in ciuda severelor probleme financiare cu care multe din teatrele si festivalurilor teatrale s-au confruntat, in ciuda valului masiv de emigrari care a atins deopotriva satele & orasele sarace & si-nu-prea ale tarii, o efervescenta neasteptata a cuprins spatiul teatral mioritic.
Nu e de remarcat doar abundenta spectacolelor solide de vazut si aplaudat in multe teatre din multiple orase, desi ea insasi este o stire cat se poate de relevanta. Nu e vorba doar de revenirea in prim-plan a unor trupe capabile de performante, deopotriva colective si individuale, cu totul remarcabile. Nu e vorba doar de acele cateva spectacole-monument, realizate de mari regizori care si-au sincronizat, in 2018, implinirea dorintei de a produce un altfel de teatru, la o altfel de scara, pentru un public dispus sa iasa din spatiul de confort si sa mearga, pana la capat, pe mana unui artist al carui mesaj e complicat si incomod de descrifrat, inteles, acceptat.
E vorba, mai ales, de o stare de spirit, de o neliniste imbujorata, de o dorinta de a cauta noi forme de exprimare, de un elan de a demonstra ca se poate mai bine, mai mult, mai semnificativ, mai plin de sens si de emotie.
*
Dintr-un traseu personal sinuos si marcat, din motive de timp, de multiple scapari, aleg cateva dintre orasele si numele relevante ale anului teatral 2018, cu precizarea ca parte dintre titlurile mentionate si-au avut premiera in anul precedent.
Piatra-Neamt. Mandatul de director al Gianinei Carbunariu a resuscitat, intinerit si motivat spectaculos (e putin spus!) trupa moldava. “Visatorul” si “Amintirile” Adei Milea, pe baza Ian McEwan si Ion Creanga, “Wolfgang”-ul lui Radu Afrim, “Mama, mi-am pierdut mana!” de Alexandru Mazgareanu sunt doar 4 exemple remarcabile dintr-un repertoriu care se cuvine privit si analizat in integralitatea sa.
Inchiderea pe termen-nelimitat a salii Teatrului Foarte Mic si restrangerea spatiului de joc din cadrul Teatrului Mic la zona scenei (aflata in cladire fara bulina) decuplata de sala (aflata in cladire cu bulina), au avut un efect cat se poate de paradoxal. Dintr-un teatru de evitat, Mic-ul s-a transformat intr-un teatru in care aproape nimic nu pierdut. “Viata si moartea lui Richard 2” by Radu Iacoban, “Anul disparut. 200/7” a lui Peca Stefan si Ana Margineanu, “Tinutul din miezul verii” de Vlad Massaci si “Romeo si Julieta” al Lilianei Pana (spectacol care a inaugurat nou-nouta Sala Studio, din Centrul Vechi) sunt cateva dintre titlurile care ilustreaza bunul si incapatanatul duh care viziteaza trupa de pe Sarindar.
La Ploiesti, montarea cu “Miere salbatica” (text mult mai cunoscut sub numele “Platonov”) a lui Aleksandar Ivanovski onoreaza caracterizarea “comedie” pe care Cehov o alipeste textelor sale, strecurand, insa, semnificative doze de emotie si motive de neliniste auto-biografice pentru un public neasteptat de cald si receptiv.
La Timisoara, in sala Uțu Strugari din tavanul uriasei cladiri ce adaposteste cele trei teatre de stat si Opera orasului, Mihaela Iancu realizeaza, in “Pe maine”, un one-woman show de buna calitate si intensa, foarte intensa emotie. In sala Teatrului German De Stat, regia lui Yuri Kordonsky si scenografia lui Helmut Stürmer & Ioanei Popescu fac din “Incredibila şi trista poveste a candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet” unul dintre acele spectacole a caror intensa, fascinanta picturalitate ramane in memorie la multa vreme dupa vizionare. Spatiul Teatrului Maghiar de Stat Csiki Gergely propune, printre altele, intens-discutatul (fie adorat, fie anti-adorat) “Rabenthal” al lui Radu Afrim. In fine, Timisoara traieste si prin excelentul Auăleu, teatru de atitudine, de idee, de minte, de bar, de muzeu, de ne-ratat, al carui “HUOOOOO!!!” by Ovidiu Mihaita isi continuu rafineaza, la peste 2 ani de la premiera, actualitatea.
Frica de marcarea centenarului prin montari grandioase, gaunoase, imbibate de nationalism tembel si patriotism de carton, (aproape) ca nu s-a materializat. La Nationalul bucurestean, Alexandru Dabija a propus un “Viforul” la care s-a ras intens, destept si variat. La Sfantu Gheorghe, Teatrul Andrei Muresanu (TAM) a onorat chiar ziua de 1 decembrie cu premiera absoluta “Nu chiar 1918”, pe text de Csaba Székely si regie de Cristian Ban, un spectacol de trupa (si ce trupa!) ce starneste felurite tipuri de hohot. Despre “Padurea spanzuratilor”, capodopera afrimiana din anul-capodopera al operei afrimiene, va fi vorba ceva mai jos.
Revenind la Sfantu Gheorghe, orasul cu putin peste 50.000 de locuitori, (mai mult de) 3 teatre si 2 sali de cinema (gazduite de cladirea TAM) etern sold-out, orasul unde (si) orice brasovean cu pofte culturale isi poate gasi fericirea, merita aplaudat ultra-dinamicul si imaginativul “Alice” al lui László Bocsárdi, productie seducatoare a Teatrului Tamási Áron si a sZempöl Offchestra.
Dar poate ca hit-ul anului 2018 a fost, la Sfantu Gheorghe, rupatorul “Despre oameni si cartofi”, montat de Radu Afrim la TAM, inspirat de o tragica poveste locala, ce asaza pe scena o realitate atat de dura, atat de apropiata!
Ramanand in zona transilvana si in spatiul afrimian, “Betie” de la Teatrul Naţional din Tg Mureş – Compania “Tompa Miklós”, pe text de Ivan Vyrypaev, e genul de intamplare artistica care, pe modelul filmelor lui Nuri Bilge Ceylan, te stoarce de emotie, de atentie, de ganduri, facand din om mai-bun-om.
Urcand spre Cluj, ne pomenim, cu “Negutatorul din Venetia” al Teatrului Maghiar de Stat & Gábor Tompa, in lumea textelor shakespeare-e politically incorrect (despre “Coriolanus” va fi vorba mai jos), a caror relevanta pentru lumea de azi fiind insa mult mai ampla decat a celor mai multe dintre textele cuminti / pe linie. La Sala Studio a aceluiasi teatru, programul “Marea Unire dintre Cinema-Teatru” gandit de Tompa l-a adus pe cineastul Adrian Sitaru in ipostaza de debutant intr-ale regiei de teatru la 46 de ani. “Ilegitim”-ul sau, pe un scenariu semnificativ diferit de cel al filmului omonim, marcheaza (si) debutul in teatrul romanesc al speciei tehnologice generic numite VR (Virtual Reality), cu ajutorul careia Sitaru si parte din trupa niciodata suficient laudata a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj produc unul dintre cele mai curajoase, inventive si destepte spectacole din ultimii multi ani.
Sora buna cu “Ilegitim”-ul clujean al lui Sitaru, “Neverland”-ul Iuliei Rugina & Ioanei Flora de la Control-N & Apollo 111 e celalalt exemplu luminos de apropiere, intrepatrundere, reciproca potentare a celor doua arte.
O ultima vorba despre Cluj se cuvine sa onoreze studentescul “Minuni si cioburi in oglinda”, adaptare dupa operele lui Lewis Carroll a studentilor-actori la clasa Ionut Caras & Mara Opris din cadrul Facultatii de Teatru şi Televiziune a Universitatii Babeş-Bolyai, promotia 2019, un spectacol de o prospetime si efervescenta incantatoare.
Tot la capitolul studentesc, 2018 a adus, la UNATC-ul bucurestean, premiera “Absinth”-ului, examenul de licenta al viitoarei regizoare Ilinca-Anamaria Prisacariu (Clasa Anca Bradu), o productie de o rigurozitate, complexitate, subtilitate si maturitate cu totul promitatoare.
Popasul bucurestean va fi cel de pe urma al acestui (deja) prea lung text. Intr-un an cum putine au fost in deceniile de pe urma, Bucurestiul a avut prim-plan-ul.
Trupa lui Victor Ioan Frunza de la Metropolis si-a continuat urcusul. “Livada de visini” (feat. Oana Pellea!), “Colivia cu nebune” si, cu osebire, “Zbor deasupra unui cuib de cuci” (al treilea an consecutiv cu rol de best of UNITER al lui Andrei Hutuleac!) sunt de ne-ratat.
La Tandarica (oh, da!), la sala (pentru spectacole de adulti) din tavanul proaspat renovatei cladiri, “Regele moare” al Elizei Pauna e pur si simplu o bijuterie.
La Act, “Stage dogs” by Piersic jr. & Iures senior te fura cu zambetul pe buze si te izbeste cand te credeai in control deplin. In “Constelatii”, Ana Ularu si Radu Iacoban produc genul de spectacol care a facut, vreme de 20 de ani proaspat impliniti, face si va mai face multa vreme de acum incolo gloria micului / magicului spatiu de la subsolul Caii Victoriei.
Incaputa pe mainile lui Andrei Serban, cladirea / trupa Teatrului de Comedie au fost supuse unui zdravan exercitiu de cutreierare / cutremurare. In “Mult zgomot pentru nimic”, camerele video raspandite prin foaier, prin culise, pe scarile si culoarele teatrului, aduc imaginea live pe ecranele de pe scena, intr-un exercitiu de forta si imaginatie menit, deopotriva, sa zdruncine si sa reconstruiasca.
La debutul sau (la 75 de ani!) pe scena unui teatru independent din Romania, acelasi Andrei Serban desface si recompune “Pescarusul” cehovian cu o inventivitate si dorinta de a starni dezbateri, contradictii, polemici si, mai ales, ganduri, caracteristice mai degraba unui june rebel, proaspat absolvent de facultate.
Contemporani, dar nu neaparat direct influentati de perpetua neliniste zgandaritoare a lui Andrei Serban, Ducu Darie si Radu Afrim au produs, la Bulandra si, respectiv, TNB, superlativele acestui an memorabil. “Coriolanus” si “Padurea spanzuratilor” sunt spectacolele pentru care merita sa te sui in avion si sa vii la Bucuresti. Serban Pavlu si Alex Potocean sunt, alaturi, de Andrei Hutulesc din Zborul amintit mai sus, dovada a ce inseamna actorie hardcore in anul 2018. Cosmin Florea, Andrea Gavriliu si Andrei Cozlac, Octavian Neculai, Ionut Deliu, Bogdan Marina si Cristian Lolea, alaturi de echipe tehnice ex-tra-or-di-na-re, creeaza spatii de joc care ar merita sa fie analizate in teze de licenta, de dizertatie ori de doctorat. Spectatorii care traverseaza vasta intindere, temporala & conceptuala, a celor doua productii traiesc senzatiile ce-l viziteaza pe un boxeur care a izbandit la capatul unei lupte de o duritate & frumusete naucitoare.
*
E complicat. E greu. Uneori, e lipsit de speranta. Traim aproape toti cu biletul doar-de-dus in buzunar. Ne-am pierdut, in mare masura, increderea. In noi, in ceilalti, in prezent, in viitor. Priviti din afara, pe semne avem semnalmentele unui popor in depresie.
Si totusi, titlurile de mai sus exista! Venit aproape de nicaieri, valul exuberantei teatrului romanesc a izbit din plin in 2018. Indiferent de nuante si pozitionari fata de unul sau altul dintre spectacolele enumerate, e greu de crezut ca un fidel al teatrului nu simte defel ca avem parte de un anotimp solar.
Departe de discursuri omagiale, departe de a inchide ochii in fata esecurilor si a numeroaselor probleme de toate felurile ce populeaza in continuare lumea teatrala mioritica, se cuvine, totusi, sa traim clipa, sa onoram momentul, sa ne luptam cu propria noastra blazare, neincredere, lipsa de speranta.
Bucuria de azi nu sterge nimic, dupa cum nu garanteaza nimic. Ea doar exista, ca un fel de cadou minunat, oferit noua de un numar de regizori, scenografi, coregrafi, actori, manuitori de lumini, de sunete, de costume care incheie un an istoric. Reverenta!
PS
Priviti acest filmulet. E poate cel mai potrivit rezumat al anului teatral 2018!
