in Baia Mare - Teatrul Municipal

In slujba Regelui-Bine

FESTin pe Bulevard 2018
Text publicat in premiera de LiterNet

O profesoara de matematica. Patru liceeni ce tocmai au terminat de sustinut probele examenului de absolvire (sa-i spunem bacalaureat!). Ziua de nastere a profei. Seara de dinaintea corectarii lucrarilor la matematica. Cei patru ii fac o vizita profesoarei pentru a-i oferi un cadou si pentru a o determina sa ii lase sa-si inlocuiasca tezele (proaste) cu altele (bune).

Scris in 1981 de dramaturgul leton Ludmila Razumovskaia (si mult jucat in Romania ultimilor ani – la Timisoara-Auăleu, Deva, Excelsior sau Bacau), textul piesei Dragă doamnă profesoară anticipeaza atmosfera dement-angoasanta din Funny Games-ul lui Michael Haneke. Acolo, doi tineri luau ostatica, terorizau si, intr-un final, ucideau o familie aflata in sejur la casa de vacanta. In textul montat de Andrei Măjeri la Teatrul Municipal din Baia Mare si prezentat la Bucuresti in cadrul Festin pe Bulevard 2018, patru tineri iau ostatica, terorizeaza si (finalul e de urmarit din sala de teatru) o profesoara care locuieste singura intr-un apartament fain mobilat (poate prea fain pentru presupusul statut financiar deloc grozav al acesteia; observatia nu stirbeste insa din contributia pretioasa a decorurilor imaginate de Irina Chirila la ritmul dinamic al spectacolului si din capacitatea de a genera rapid multiple spatii de joc).

Cei patru adolescenti nu formeaza un monolit. De fapt, mai corect ar fi sa vorbim de trei tineri si de seful lor, Volodea (Andrei Dinu). Cel care ii coordoneaza, le indica urmatoarea miscare, ii incurajeaza atunci cand isi pierd increderea. Cel care stie sa le elimine dilemele, stie sa le speculeze temerile, sa le potenteze visele in / de devenire. Volodea, manipulatorul care stapaneste la perfectie arta starnirii si infaptuirii raului, Volodea, cel care face toate astea fara a avea un interes direct (e singurul care nu da senzatia ca are nevoie de inlocuirea tezei dezastruoase la matematica). Andrei Dinu propune un personaj energic, alunecos, vivace, elastic, un mic-mare Diavol cat se poate de eficient.

Inna Andriucă e profesoara asaltata. Aparent, victima unui conflict intre generatii. In fapt, eroina involuntara, obligata sa apere reduta binelui. Textul care ii sustine demersul nu e intotdeauna convingator. Energia actritei compenseaza, insa, neajunsurile discursului.

La mijloc, cei trei adolescenti confuzi: Lida (Denisa Blag),Pasa (Eduard Trifa), Vitea (Eduard Bîndiu). Fiecare dintre cei trei actori reuseste sa-si contureze coerent personajul, oferindu-i intunecimi si luminisuri particulare, reglandu-i propriul ritm de mers pe sarma perfect intinsa deasupra haului. Orice pas / pact gresit poate insemna sfarsitul. Orice pas / pact corect muta miza catre urmatoarea miscare.

Andrei Măjeri construieste meticulos suspansul. Poate doua-trei momente de repaos inserate in agitata desfasurare a intamplarilor, ingaduind o livrare mai asezata a monoloagelor, ar fi de folos spectacolului.

Chiar si asa, insa, “Dragă doamnă profesoară” atrage, nelinisteste si provoaca. Cum aperi binele in fata ofensivei dezlantuite a taberei adverse?

Teatrul Municipal din Baia Mare
“Dragă doamnă profesoară” 
Text: Ludmila Razumovskaia
Traducere: Lia Crișan, Tudor Steriade
Regie: Andrei Măjeri
Scenografie: Irina Chirilă
Coregrafie: Raul Hotcaș
Actori: Inna Andriucă, Andrei Dinu,
 Denisa Blag, Eduard TrifaEduard Bîndiu

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.