Lista

Lista de mai jos nu e una personala. Din ea lipseste, de pilda, unul dintre regizorii meu favoriti din Noul Cinema Romanesc. Lista de mai jos inglobeaza exclusiv filmele romanesti care, din 2001 incoace, au luat premii in sectiunile oficiale ale festivalurilor de la Cannes si Berlin. Alaturi de Venetia, cele 3 mari festivaluri ale artei cinematografice.

Sunt 12 filme realizate de 9 regizori vreme de 13 ani. Au adunat cele mai mari premii ale celor doua festivaluri, cu exceptia celor pentru regie.

Puiu: “Un cartus de Kent si un pachet de cafea” – Ursul de Aur pentru Cel mai Bun Scurt-Metraj @ Berlin 2001

Mitulescu: “Trafic” – Palme d’Or pentru Cel mai Bun Scurt-Metraj @ Cannes 2004

Puiu: “Moartea domnului Lazarescu” – Marele Premiu al sectiunii Un Certain Regard @ Cannes 2005

Porumboiu: “A fost sau n-a fost?” – Marele Premiu al sectiunii Caméra d’Or @ Cannes 2006

Mungiu: “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” – Palme d’Or si Premiul Criticii @ Cannes 2007

Nemescu: “California dreamin'” – Un Certain Regard @ Cannes 2007

Crisan: “Megatron” – Palme d’Or pentru Cel mai Bun Scurt-Metraj @ Cannes 2008

Mustata: “O zi buna de plaja” – Ursul de Aur pentru Cel mai Bun Scurt-Metraj @ Berlin 2008

Porumboiu: “Politist, adjectiv” – Premiul Juriului al sectiunii Un Certain Regard @ Cannes 2009

Serban: “Eu cand vreau sa fluier, fluier” – Marele Premiu al Juriului @ Berlin 2010

Mungiu: “Dupa dealuri” – Cel mai Bun Scenariu si Cea Mai Buna Interpretare Feminina in sectiunea oficiala @ Cannes 2012

Netzer: “Pozitia copilului” – Ursul de Aur si Premiul Criticii @ Berlin 2013

Impreuna cu Razvan Radulescu (probabil cel mai bun scriitor roman de fictiune al momentului, daca indraznim sa alipim literaturii scenariul si dialogul de film), de ceilalti co-scenaristi, de actori, de directorii de imagine, de producatori, de regizorii care n-au acumulat inca nici un premiu la marile festivaluri, dar care, prin talentul si mestesugul lor sunt parte din acelasi nou val, cei 9 formeaza cel mai important curent cultural din istoria Romaniei.

Niciodata, in nici un domeniu al vietii culturale, un grup de romani n-a reusit o performanta atat de consistenta, cu un impact atat de puternic in spatiul extra-mioritic. Priviti cresterea: de la premii pentru scurt-metraj, la premii secundare pentru lung-metraj, la marile premii pentru lung-metraj. Priviti varietatea subiectelor: de la istorii din vremuri comuniste, la drame de stricta contemporaneitate. Priviti varietatea genurilor: de la productii lente, aparent greoaie, in care spectatorul rabdadator plonjeaza in cutele constiintei personajelor, pana la productii hiper-alerte, cu ritm, poanta si suspans. Filme cu povesti despre noi, romanii moderni si contemporani, interesante si relevante (si) pentru ei, strainii moderni si contemporani. La revedere, provincialism, pa-pa sincronism, iata-ne, brusc, in randul lumii civilizate!

Alaturi de gimnastica feminina, Noul Cinema Romanesc este singurul curent romanesc din orice domeniu de activitate care traieste la varf prin ceva mai mult decat 1-2 exceptii luminoase. Aceasta furie cinematografica venita de aproape nicaieri naste o traditie care produce imagine pozitiva in cele mai sofisticate medii intelectuale ale lumii. Contam unde n-am contat si n-am visat sa contam nicicand. Nu mai zic de meritat.

Toate acestea se intampla in plina epoca de jelanie nationala privind situatiunea tarisoarei si a valorilor sale. Ignorand cu programa cele 12 productii de mai sus, ca si toate suratele lor din curentul artistic amintit, majoritatea partii vizibile a natiei se da cu capul de pereti, invocand maretia vremurilor apuse si desertul prezentului.

Judecand (si) pe baza acestui contrast, concluzia e teribil de nelinistitoare: marile teme ale discursului popular se bazeaza pe o privire radical gresita asupra realitatii inconjuratoare. Privim alandala in jurul nostru si in oglinda, ne evaluam aiurea propriile vieti, refuzam cu obstinatie experienta pe cont propriu (a privirii unui film cu rabdare si atentie, de pilda), repetam cu senintate preconceptii tembele si mincinoase in baza carora ne pare mai lesnicioasa comunicarea cu contemporanii.

Printre preconceptii: nu mai avem cinema-ul pe care il aveam candva. Asa e. Avem un cinema mai bun ca niciodata! Doar ca refuzam sa-l vedem.