Andrei Gorzo. 34 de ani, critic de film, “Dilema Veche”, “24-Fun”, FilmMenu”, cadru universitar UNATC, proaspat doctor al Universitatii.
Noul Cinema Romanesc. 11 ani, val de curent cinematografic nascut de “Marfa si banii”, crescut intr-un deceniu cat altele in cinci.
In lipsa (atat de prezenta) a lui Alex Leo Serban, Gorzo este, probabil, cel mai important critic roman al momentului. Si pentru ca statutul inalt cu munca multa se tine, Gorzo s-a pus pe treaba si a produs, in 2011, teza de doctorat “Realismul cinematografic romanesc”, publicata un an mai tarziu, intr-o forma extinsa, la Humanitas sub numele “Lucruri care nu pot fi spuse altfel – Un mod de a gândi cinemaul, de la André Bazin la Cristi Puiu”.
Cartea marcheaza debutul editorial al extraordinar de generosului subiect numit Noul Cinema Romanesc (NCR), probabil ce mai important produs cultural romanesc al ultimilor 22 de ani. Si pentru ca e prima carte cu acest subiect, autorul a avut excelenta idee de a incerca sa identifice sursele primare care au alimentat conceptia despre cinema a reprezentantilor NCR. De fapt, a reprezentului NCR Cristi Puiu, considerat parintele si “ideologul” acestei generatii exceptionale de regizori, generatie care, desigur, nu se auto-recunoaste ca atare, refuzand orice fel de etichetare colectiva.
Cu rigoare, logica, talent literar si mare capacitate de efort, Gorzo desfasoara, in primele 150 de pagini ale volumului, firul categoriei culturale pe nume filozofia cinematografului, aratand cum felurite “varfuri” ale regiei sau criticii de film au raspuns, de-a lungul anilor, la intrebarile “Ce e si la ce bun cinema-ul?”. Incadrand plaja enorma a raspunsurilor la aceste intrebari in raport cu criteriul numit montaj cinematografic, studiul arata cum felul in care regizorul gandeste montajul a nascut marile curente ale celei de-a saptea arte. Iar dintre aceste curente, Gorzo se opreste asupra realismului si asupra principalului sau teoretician, francezul André Bazin. Pentru ca de la realism si Bazin, sa traga linie dreapta inspre Puiu si NCR. Si sa explice ca, dincolo de subiect, dialoguri, actori, Puiu si ai sai colegi de val sunt reprezentantii acelui fel de a gandi si realiza cinema-ul care pretuiesc mai mult decat orice urcarea vietii pe marele ecran.
Urcare care nu e posibila prin clasicul montaj analitic hollywood-ian, in care camera duce de mana spectatorul prin fiecare secventa, aratandu-i mereu ce e de vazut, observat, memoerat, ci printr-o cvasi-absenta a montajului, in care camera devine martor mut, static si absent al unor scene construite astfel incat sa apropie cat de mult viata. Daca vreti antiteza perfecta, ganditi-va la minutele lungi in care camera fixa il urmareste pe Dragos Bucur fumand in asteptare in “Politist, adjectiv” versus cele 3 ore ale “Autobiografiei lui Nicolae Ceausescu” create exclusiv prin montarea imaginilor de arhiva. Zero montaj contra 100% montaj.
In pasaje antologice, Gorzo desfiinteaza cu vehementa eticheta de minimalism aplicata NCR-ului, aratand spectaculosul extrem pe care un ochi si o minte antrenate le pot lesne descoperi in aparent lentele si plicticoasele filme ale lui Puiu, de exemplu. Taios si curajos, criticul nu-si menajeaza cititorii, aratandu-le raspicat ca e nevoie de lecturi, de intrebari, de background cultural, dar si de atentie si minte deschisa pentru a primi si privi cum se cuvine aceste filme. Nu doar cu publicul e taios cronicarul Dilemei, ci si cu felurite reactii culese din presa romaneasca, cu precadere de pe CriticAtac, pe care le demonteaza cu pasiune insetata. Desi recunosc ca am fost pe alocuri ingrozit sa aflu cum cetateni ai patriei vad in “Marti, dupa Craciun”, de pilda, un instrument de marketing al capitalismului veros, menit sa plaseze felurite produse casnico-alimentare sub nasul consumatorilor cinefili, cred ca portiunea Gorzo & Alex Leo Serban versus CriticAtac e un pic cam prea vasta. Asta neinsemnand vreo clipa ca nu sunt 100% de partea taberei Gorzo&A.L.Sh.
As zice ca acest prim volum despre NCR se cere continuat chiar de Andrei Gorzo. Pentru ca imi pare ca (cel putin) o intrebare majora a ramas inca fara raspuns. OK, am inteles de unde vin ideile lui Cristi Puiu si care sunt stramosii artistici ai NCR-ului. Am inteles si cum se situeaza el in raport cu curente contemporane sau cu restul cinematografiei romanesti din toate timpurile. Am inteles si cum a fost posibila aparitia lui Puiu si a filmelor sale care au deschis o epoca. Totusi, n-am inteles cum de a fost posibila epoca? Adica, urmasii. Adica, ceilalti. Inteleg cum a fost posibil sa apara omul originar, geniul solitar, daca vreti, dar nu si toti ceilalti. OK, Puiu a avut succes cu “Marfa si banii”, a tulburat apele la Cannes si aiurea, dar unde au gasit resurse Porumboiu, Mungiu, Muntean sa-l urmeze? Cum de a fost posibil ca, la un semn (al lui Puiu), sa dea navala pe scene atatia altii si sa ne pomenim in 10 ani cu un sirag de filme cum n-am avut si n-am visat ca vom avea vreodata? De unde au aparut toti acesti regizori, scenaristi, directori de imagine, ingineri de sunet, actori? Cum a fost posibila avalansa de dupa strigatul lui Puiu?
Era insa imposibil ca o singura carte sa epuizeze un asemenea subiect. Ea a facut deja un enorm bine atat lumii filmului, cat si pietei editoriale romanesti. Mai rar un volum atat de consistent, de coerent, de vast, de pasionant, capabil atat sa fixeze abstracte notiuni teoretice, cat si sa deschida nenumarate dezbateri. Ar merita un premiu special la Gopo 2013. Si ar merita lectura oricarui curios de cinema destept :).
Fragmente din carte au fost publicate de Film Menu si reluate de Liternet
http://agenda.liternet.ro/articol/10674/Andrei-Gorzo/Ce-intelegea-Bazin-prin-realism-I.html
http://agenda.liternet.ro/articol/11614/Andrei-Gorzo/Ce-intelegea-Bazin-prin-realism-II.html
http://agenda.liternet.ro/articol/11979/Andrei-Gorzo/Sus-realismul-Jos-realismul-1.html
http://agenda.liternet.ro/articol/13671/Andrei-Gorzo/Sus-realismul-Jos-realismul-2.html
http://agenda.liternet.ro/articol/13731/Andrei-Gorzo/Sus-realismul-Jos-realismul-3.html
Si un excelent interviu cu Gorzo, aici.
o cumpar si va spun (si) pararea mea*