Text publicat in premiera de LiterNet
Am intrat pentru prima oara in viata in sala Arta a Teatrului Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe in seara Centenarului. Sala are 100 de locuri. Fix cati ani are Unirea. Coincidenta? “Nu cred”, cum ar zice Razvan Exarhu.
Inainte de a intra in sala, am ascultat, in foaier, cateva cantece interpretate de un grup de oameni de toate varstele, imbracati in costume populare romanesti, veniti cu doua autocare, parcate in fata teatrului. Oamenii protestau impotriva jucarii unui spectacol, “Nu chiar 1918”, despre care aveau informatii ca ar fi anti-romanesc, in chiar ziua aniversarii Marii Uniri.
“Asa intelegeti sa onorati Centenarul?”, a fost principala intrebare-revendicare a unui protest neasteptat, civilizat, incheiat inaintea debutului spectacolului.
*
Un sat din Transilvania.
O scena mica (creata de Andreea Simona Negrila, cu gandul la Monica Iacob-Ridzi).
Un primar (Sebastian Marina) care obtine o finantare de 100.000 de euro, din fonduri structurale, pentru un spectacol omagial dedicat centenarului Marii Unirii.
Un primar care scrie textul, inspirandu-se din discursurile mai multor politicieni, rostite la Alba-Iulia pe 1 decembrie 1918.
Un primar care alege satenii-actori ce vor interpreta personajele-cheie. Ardealul va fi jucat de doamna primar (Alexandrina I. Costea), in timp ce Moldova (Camelia Paraschiv), Tara (Mona Codreanu), Romaneasca (Mirela Bucur), cardinalul Iuliu Hossu (Sergiu Alius), politicianul Stefan Cicio Pop (Daniel Rizea) revin unor sateni romani.
Un primar care face regia, scenografia, luminile, “tot ce trebuie ca sa fie frumos”, cum ar spune un alt primar, cel jucat de Ion Sapdaru in “California dreamin’ (nesfarsit)”.
Un primar care planuieste ca, in timp ce toata lumea va fi ocupata cu spectacolul, sa fuga in Sicilia cu: amanta (Elena Popa), cei 100.000 de euro si Mercedes-ul cumparat dintr-o precedenta finantare obtinuta din bani publici.
*
De-a stanga si de-a dreapta scenei, doua povestitoare (Claudia Ardelean, Fatma Mohamed) ne introduc in atmosfera intamplarii, puncteaza, informativ-ironic, momentele importante desfasurate in spatele cortinei, asigura universul sonor (gandit de Kónya-Ütő Bence).
Pe scena, o echipa de televiziune (Anca Pitaru, Ion Fiscuteanu jr.), aparuta in chip neasteptat in sat, incurca planurile primarului, care e nevoit sa rescrie textul, distribuindu-se pe sine in rolul regelui Ferdinand si pe un satean maghiar (Costi Apostol) in cel al lui Iuliu Maniu.
Incepe spectacolul omagial, cel mult-repetat si in-ultimul-moment-schimbat. Se termina comedia. Am ras pe baza de coruptie, adulter, servilism, cuvinte mari & gaunoase, garderoba vetuste. Am gustat delicios-benignele sageti intre romanii si maghiarii simpli din Transilvania, specialitatea textelor din Csaba Székely, si am hohotit pe baza stereotipurilor crescute pe fapte istorice distorsionate, bune de manipulat masse de orice etnie.
Actorii rostesc fragmentele din faimoasele discursuri. Surprinsi de tonul sobru, parte dintre spectatori (romani, maghiari, localnici, bucuresteni, regizori, critici, jurnalisti, rude, prieteni, platitori de bilet) sunt prinsi cu garda jos. Pe tot parcursul zilei, incercasera si, in mare masura, reusisera sa pastreze o oarecare distanta de festivismul ce cuprinsese tara si ale dansei mijloace de informare in masa. Dar vorbele acestea si rostirea acestor actori lovesc undeva, starnesc ceva, ceva ce emotioneaza, ceva ce racaie ganduri, ceva ce abia acum, aproape de 9 seara, transforma ziua asta intr-una memorabila.
*
Daca in faimoasa sa trilogie a minelor, jucata in mai multe teatre din tara, Csaba Székely nu scapa tentatiei de a ingrosa tusele, supralicitand, necredibil, defectele altfel destept ironizate, in cazul lui “Nu chiar 1918” colaborarea cu regizorul Cristian Ban a condus la realizarea celui mai echilibrat spectacol montat pe un text al dramaturgului muresean.
Momentele de comedie sunt excelent dozate, schimbarea de ton din partea a doua e impecabil inscenata, iar finalul, momentul acela de tacere prelunga ce insoteste apelul “spuneti cateva vorbe sincere despre ce inseamna Centenarul pentru voi” izbeste din plin.
Spectacolul lui Cristian Ban da la o parte lestul ce ingroapa, cel mai adesea, orice urma de autenticitate din raportul dintre cetatean si tara in care locuieste. Adica, face unul dintre tare putinele gesturi care onoreaza, cu adevarat, un moment festiv, cum este Centenarul.
Suntem lasati, individ si patrie, sa ne privim ochi in ochi. In liniste, in intimitate, departe de defilare, departe de reflectoare, departe de microfoane. Ce avem sa ne spunem? Avem ce sa ne spunem?
Teatrul Andrei Muresanu Sf. Gheorghe
“Nu chiar 1918”
Text: Csaba Székely
Regie: Cristian Ban
Scenografie: Andreea Simona Negrila
Muzica: Kónya-Ütő Bence
Actori: Sebastian Marina, Alexandrina I. Costea, Costi Apostol,
Elena Popa, Daniel Rizea, Sergiu Alius,
Camelia Paraschiv, Mona Codreanu, Mirela Bucur,
Anca Pitaru, Ion Fiscuteanu jr.,
Claudia Ardelean, Fatma Mohamed