Text publicat in premiera de LiterNet
Un fost colonel de securitate. Un fost tortionar. Trecut.
Un actual ofiter de serviciu secret. O solicitare de tortura la zi. Prezent.
O eleva locuind pe aceeasi scara cu fostul. O pustoaica batuta zilnic de un tata ce isi imparte puseurile de violenta intre sotie si fiica. Viitor.
Scris in obisnuita cheie usor senzationalista, abundent-noir, a textelor lui Csaba Székely, “Nu regret nimic” propune, in deschiderea stagiunii ’19-’20 de la Act, un spectacol despre varstele violentei. De ieri, de azi, de maine. Dintotdeauna. Pentru totdeauna?
Un om care si-a facut un titlu de glorie din schingiuirea altor oameni pentru obtinere de informatii, pentru intimidare, pentru “binele comun”, asa cum era el definit de ideologia epocii in al carei aparat opresiv acesta presta. Nimic nou sub soarele dictaturilor de care a tot avut si mai are parte omenirea.
Noutatea si inspiratia lui Csaba Székely vin din asezarea profesionistului intr-ale violentei (admirabil interpretat de Lucian Iftime, actor din ce in ce mai semnificativ pentru teatrul bucurestean) fata in fata cu victima unei altfel de violente (Irina Antonie, in deplin control al unui personaj mustind de fragilitate). O altfel de violena, dar o aceeasi auto-justificare a celui care o practica.
Ceea ce nu reusesc zeci de discursuri moralizatoare reuseste atasamentul fata de o alta fiinta umana. Ochii ce pana atunci refuzau sa se deschida in fata grozaviei pe care o naste actul de a tortura se holbeaza, in fine, in directia adevarului. Printr-un addaggio dramaturgic oarecum previzibil, drumul caintei capata, spre final, accente cvasi-hollywoodiene.
Eugen Gyemant isi construieste spectacolul (cu profesionalismul, rabdarea si minutia-i binecunoscute si, totusi, constant ignorate de juriile patriei) in jurul binomului format din pensionarul cu constiinta proaspat nelinistita si pustoaica vecina, transformata de destin intr-un sac de box. Pentru ca veni vorba, merita spus ca, dotat cu un prosop in jurul gatului, Lucian Iftime isi construieste rolul (si) din miscari ca de boxeur ce da tarcoale viitoarei victime. Aflarea identitatii acesteia e una dintre mizele spectacolului de la Act.
Orbitand in jurul binomului (sîc!), il aflam pe ofiterul de serviciu secret in activitate (Dan Radulescu) ce incearca sa apeleze la serviciile fostului pentru un job de schingiuire prestat azi cu metodele de ieri. Prilej de ironizare a unui prezent doar aparent diferit de trecut.
Esentiala ramane, insa, intalnirea celor doi si exercitiul de empatie pe care aceasta il naste. Redescoperindu-si emotiile pe care, in chip cel mai probabil inconstient, alesese sa le lase deoparte cand s-a decis sa imbratiseze cauza national-comunismului, batranul tortionar isi dezvaluie slabiciunile, devenind, astfel, un om puternic.
Intr-o epoca in care suntem invitati sa nu judecam pe nimeni, niciodata, personajul lui Lucian Iftime se descopera pe sine si se auto-judeca. Verdictul? Acelasi pe care l-ar fi rostit orice alt om dotat luciditate, ratiune, buna-simtire.
Exercitiul moralizator al semenilor nu va avea, insa, niciodata forta de convingere pe care o are intelegerea efectelor propriilor fapte.
Act
“Nu regret nimic”
Text: Csaba Székely
Regie: Eugen Gyemant
Scenografie: Maria Nicola
Actori: Lucian Iftime, Irina Antonie, Dan Radulescu
